ACUM:
9.05
Bună dimineața Transilvania (continuare)
Apoi:
11.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Google Maps, folosit în acordarea punctajului pentru un loc la creșă

Publicat: miercuri, 21 Aprilie 2021 , ora 18.40
Sursa foto arhivă
Sursa foto arhivă

În Brașov, Google Maps va fi folosit pentru a măsura distanța de la creșă până la domiciliul copilului ce urmează a fi înscris în creșă.

Vor fi acordate puncte, iar pe baza unui punctaj, cumulat din mai multe criterii, va fi ordonată lista celor ce vor avea loc la creșe. Cel puțin așa prevede noul Regulament de înscriere, departajare și transfer al copiilor în creșele aflate în subordinea Serviciului Public de Administrare Creșe Brașov.

Noul Regulament intră, din nou, în ședința de plen a Consiliului Local, după o tentative în luna februarie. Atunci, însă, proiectul a fost scos, pentru că nu a fost supus dezbterii publice.

Proiectul de regulament aduce câteva noutăți. Sunt prevăzute punctaje și pentru categoriile vulnerabile, aflate în situații de risc. De exemplu, pentru copil cu frate sau soră minor sau minoră care urmează o formă de învățământ în proximitatea creșei, dar nu mai mult de 1.000 metri se acordă 2 puncte, iar măsurarea distanței se va realiza prin intermediul Google Maps, pe cale pietonală.

Puncte se acordă și dacă părinții au domiciliul în apropierea creșei sau dacă ambii părinți lucrează, de exemplu.

În municipiului Brasov sunt cu 8 creșe de stat, cu 845 locuri în condiții normale și 514 locuri pentru perioada stării de alertă. Anul acesta va fi deschisă și creșa de pe strada  Apollo, care are aprobate 80 de locuri.

Cererile pentru un loc la creșă, în perioadele normale, însă, în fiecare an, treceau de o mie. Potrivit regulamentului, înscrierea copiilor cu vârste între 3 luni și 3 ani, în creșele aflate în subordinea Serviciului Public de Administrare Creșe se face în perioada 1 - 30 iunie pentru următorul an școlar. Reînscrierea  se face pe parcursul lunii mai.

Adina Chirvasă