ACUM:
14.00
Top 30 Brașov FM (continuare)
Urmează:
15.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

PROVOCARE. Junii Brașovului premiază „amintirile” de la Parada Junilor

Publicat: sâmbătă, 8 Mai 2021 , ora 23.48

Brașovenii care vor posta, până duminică seară (9 mai), o poză sau un filmuleț de la Parada Junilor din anii anteriori vor putea câștiga un buzudgan autentic al Junilor.

Este provocarea Junilor brașovecheni în ziua în care ar fi trebuit să aibă loc binecunoscuta paradă strămoșească. Din păcate, organizarea evenimentului nu a fost posibilă nici în acest an din cauza pandemiei. Astfel, tradiționala sărbătoare din Duminica Tomii va fi punctată printr-un concurs pentru promovarea tradițiilor.

Unul dintre junii tineri ai Brașovului, Costel Chicuș, a precizat: "Îi invităm pe brașoveni să își aducă aminte cu drag despre momentele petrecute la Parada Junilor. Sunt sigur că vor fi receptivi, iar anul viitor cu siguranță ne vom bucura împreună cu ocazia acestei tradiții".

Uniunea Junilor din Scheii Brașovului și Brașovul Vechi, care a organizat concursul din mediul online, a pregătit trei premii pentru cei care vor respecta regulamentul concursului, și anume, ca la materialele foto sau video să adauge hashtag-urile #Traditiamergemaideparte și #JuniiBrasovului. Primele trei postări cu cele mai multe aprecieri (like-uri) vor fi premiate cu un buzdugan autentic al junilor, o ședință foto sau un voucher în valoare de 100 de lei la un restaurant din Centrul Vechi al orașului.

Campania, începută sâmbătă, se va încheia duminică seară.

Camelia Vlad