ACUM:
7.15
Bună dimineața Transilvania (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

La Brașov s-au redeschis restaurantele și cafenelele. Bucurie mare pe patronii de localuri din Brașov

Publicat: duminică, 9 Mai 2021 , ora 15.42
Sursa foto Radio România Brașov FM
Sursa foto Radio România Brașov FM
Administratorii localurilor sunt mulțumiți de relaxarea măsurilor

În condițiile în care incidența la infectarea cu virusul Covid 19 a scăzut sub 1,5 la o mie de locuitori în Brașov, autoritățile sanitare au permis relaxarea măsurilor de prevenire a răspândirii bolilor. Astfel, începând de astăzi s-au redeschis instituțiile de cultură, cinematografele, restaurantele și cafenelele.


Este un punct pe care cu toții l-am așteptat și de care ne bucurăm. Sperăm să păstrăm această rată în continuare, în scădere, cu atât mai mult cu cât intrăm în sezonul de vară și avem nevoie de relaxarea aceasta și de a avea un oraș turistic, un oraș primitor, un oraș deschis pentru toată lumea. Deschidem orașul pentru turiști, îl deschidem pentru brașoveni, dar cu responsabilitate și cu respectarea tuturor prevederilor în vigoare”, a spus primarul municipiului Brașov, Allen Coliban.



Ca urmare, în orașul Brașov sunt premise activități culturale și de relaxare, inclusiv în interiorul localurilor. Condiția este să nu fie depășită jumătate din capacitatea maximă a spațiului și doar în intervalul orar 6.00-22.00.



Rămâne obligatorie, însă, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.

Camelia Vlad