ACUM:
6.00
Bună dimineața Transilvania
Urmează:
7.00
Radiojurnal Radio România

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Ce trebuie să știți dacă vă deplasați cu trotineta electrică prin oraș

Publicat: vineri, 18 Iunie 2021 , ora 16.04
Sursa foto: pixabay.com / Thomas Wolter
Sursa foto: pixabay.com / Thomas Wolter

Tot mai mulți brașoveni aleg trotineta electrică pentru deplasarea prin oraș. Aceasta este rapidă, ușor de manevrat, nu necesită loc de parcare mare, se poate strecura pe oriunde, poate fi dusă în brațe pe scări, de exemplu și este prietenoasă cu mediul.

Potrivit polițiștilor, zilnic, însă, persoane care circulă cu trotineta electrică sunt și victime ale accidentelor rutiere. De aceea, este bine să respecte câteva reguli ca să fie în siguranță.

Astfel, trotineta electrică poate circula cu viteze între 6 și 25 de kilometri la oră și nu poate circula pe drumuri pentru care limita de viteză este mai mare de 50 de kilometri la oră. Persoanele peste 14 ani pot conduce o trotinetă electrică, dar trebuie să poarte cască de protecție dacă nu au împlinit 16 ani, iar când vizibilitatea este redusă trebuie să poarte echipament fluorescent. La schimbarea direcției de mers, conducătorul de trotinetă trebuie să se asigure temeinic și să semnalizeze din timp intenția de a vira. În circulația pe drumurile publice, trotineta electrică trebuie să fie echipată cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant – fluorescente. Este interzisă circulația pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Brașov, agentul principal Nadia Olaru.

Cei care nu respectă regulile de circulație atunci când sunt cu trotineta riscă amenzi cuprinse între 580 și 725 de lei, iar cei care nu au dotarea corespunzătoare pot primi amenzi între 870 și 1160 de lei. 

Sorin Țârcă