ACUM:
11.05
Pulsul zilei
Urmează:
12.00
Buletin de știri
Apoi:
12.05
Pulsul zilei (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Ilinca Budeanu este absolventa de „Unirea” de 10 la Bac

Publicat: marți, 6 Iulie 2021 , ora 10.45
Sursa foto: Ilinca Budeanu
Sursa foto: Ilinca Budeanu

Ilinca Budeanu, absolventă a Colegiului Național „Unirea” este cea care a adus liceului brașovean o nouă medie de 10 pe linie la Bac, după cea din anul 2019.


Ilinca a terminat la filologie-bilingv franceză și a obținut nota 10 la probele de română, istorie și logică.


“Am plâns, am râs, am sunat pe toată lumea. Nu știu cum mă simt în momentul ăsta. Pentru început e un șoc - cred că am obiceiul prost să mă subestimez. Nu pot să zic că am fost genul de copil care să stea să învețe toată ziua pentru Bac, dar acum, când mă uit în urmă, în acești 12 ani de școală, chiar mi-am dat interesul și m-am implicat și chiar dacă nu am învățat strict pentru Bac, sunt conștientă că undeva, în creierul meu, erau stocate toate informațiile de care aveam nevoie pentru asta, a spus Ilinca Budeanu.



Medii de 10 pe linie, în Brașov, au mai obținut și doi candidați absolvenți ai Colegiului Național „Andrei Șaguna”. Care duc, de fapt, mai departe tradiția mediilor de 10, an de an „Șaguna” fiind pe podium la rezultatele de la examenul maturității.

Adina Chirvasă