ACUM:
15.05
Sens unic
Urmează:
16.00
Buletin de știri
Apoi:
16.05
Sens unic (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

De luni, autobuzele RAT ajung și la Podu Oltului

Publicat: vineri, 30 Iulie 2021 , ora 9.45
Sursa foto: arhivă / RATBV
Sursa foto: arhivă / RATBV

De luni, RATBV operaționalizează o nouă linie de transport metropolitană, 511, între Brașov – Triaj și Podu Oltului.

Autobuzul va trece prin centrul Hărmanului, are o lungime de aproape 30 km, iar parcurgerea lui pe un sens durează circa 25 de minute.

În zilele lucrătoare, vor fi cinci curse (dus/întors), cu primele plecări la orele 5.45 din Brașov și 6.15 din capătul Podu Oltului, în zilele de sâmbătă, vor fi 3 curse, iar duminica și sărbători legale, două.

O călătorie costă 5 lei, iar abonamentul pe această linie este 170 de lei.

Călătoria între Podu Oltului și Hărman poate fi efectuată cu bilet de interior la un cost de 1,5 lei călătoria sau abonament lunar interior, cu 51 lei.

Noua linie va fi cea de-a 17-a operată de RATBV în afara municipiului Brașov.

Adina Chirvasă