ACUM:
7.15
Bună dimineața Transilvania (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Mini păduri urbane la Brașov, propunerea secretarului de stat Sorin Banciu (Interviu)

Publicat: vineri, 13 August 2021 , ora 10.20
Sursa foto: Facebook / Ionut Sorin Banciu
Sursa foto: Facebook / Ionut Sorin Banciu
Interviu cu secretarul de stat în Ministerul Mediului, Sorin Banciu, realizat de Camelia Vlad, la Radio România Brașov FM

Secretarul de stat în Ministerul Mediului, Sorin Banciu, va avea astăzi o întâlnire cu reprezentanții administrației locale și cu primarul Brașovului Allen Coliban, pe tema poluării în oraș. Brașovul apare ca unul dintre cele mai poluate orașe din Europa și cel mai poluat din România (mai poluat decât București), fiind plasat pe locul 273 în statistica Agenției Europene de Mediu.

În discuțiile pe care le va avea astăzi la Brașov despre problema depozitelor de deșeuri neconforme și Planul integrat de calitatea aerului, oficialul liberal de la Mediu va propune o mai strânsă colaborare între administrația locală și cea națională, pentru implementarea rapidă a soluțiilor care să ducă la diminuarea poluării în orașul de la poalele Tâmpei (atașat, interviul realizat vineri cu secretarul de stat Sorin Ionuț Banciu).

Sorin Banciu mai spune că și cetățenii ar trebui să facă un efort în acest sens, să circule mai mult cu transportul în comun, cu bicicletele, cu trotinetele, iar pe distanțe scurte chiar să renunțe la orice mijloc de transport.

Secretarul de stat atrage atenția că orașele din România și Europa sunt într-o urgență a poluanților din aer, care pun în pericol sănătatea populației din marile aglomerări europene. Agenția Europeană de Mediu a analizat calitatea aerului din 323 de orașe europene. Statistica a luat în calcul concentrațiile de pulberi numite PM 2,5, particule care au cel mai mare impact negativ asupra sănătății noastre și care provoacă grave probleme pulmonare și cardiace.

Camelia Vlad