ACUM:
9.05
Bună dimineața Transilvania (continuare)
Apoi:
11.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

De luni, o nouă etapă de dezinsecție pe domeniul public în Brașov

Publicat: vineri, 17 Septembrie 2021 , ora 14.35
foto: Primăria Brașov
foto: Primăria Brașov

Luni, 20 septembrie, începe a cincea campanie de dezinsecție pe domeniul public de pe raza municipiului Brașov, din acest sezon. 20 de echipaje vor face, în timpul zilei, dezinsecția la sol, iar 12 echipaje vor face, în timpul nopții, dezinsecția spațială, cu utilaje de mare putere, anunță administrația locală.

Această acțiune se va executa în două etape. Dezinsecția de la sol (zonele verzi dintre blocuri, parcuri, locuri de joacă etc) se va desfășura în perioada 20-30 septembrie, în intervalul orar 05.00-10.00, iar dezinsecția spațială (străzi, trotuare, parcări) se va desfășura în aceeași perioadă, în intervalul orar 21.00 - 3.00, în funcție de condițiile meteo.

Crescătorii de albine sunt rugați ca, în perioada efectuării serviciilor de dezinsecție, să ia toate măsurile pentru protejarea familiilor de albine.
Substanțele utilizate nu sunt toxice pentru oameni și animale și sunt biodegradabile aplicate în mediul exterior, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.
Camelia Vlad