Urmează:
11.00
Buletin de știri
Apoi:
11.05
Pulsul zilei
Arhivă : Știri din Brașov Înapoi
Activitate suspendată la Canionul 7 Scări din cauza creșterii ratei de infectare
Publicat: joi, 21 Octombrie
2021
, ora 10.14


Deși
vremea este încă potrivită pentru drumeții, activitatea la
Canionul 7 Scări și la Tiroliana din zonă a fost suspendată
începând de astăzi.
Decizia a fost luată ieri în ședința Comitetului local pentru situații de urgență al municpiului Brașov, după ce s-a constatat depășirea incidenței Covid-19 de 6 la o mie de locuitori la nivelul Municipiului Sacele, pe raza căreia se află acest obiectiv turistic.
„Aglomerație mare, nu se putea ține controlul vizavi de cei care mergeau în canion și am preferat să luăm această măsură nu chiar foarte populară, dar ne gândim în primul rând la sănătatea oamenilor”, a explicat primarul din Săcele, Virgil Popa.
De altfel, Tiroliana "Șapte Scări-Valea Șipoaia” a fost închisă încă din 18 octombrie, administratorii canionului anunțând că obiectivul intră în conservare până la începutul sezonului turistic de anul viitor.