ACUM:
23.00
Transilvania by night
Urmează:
0.00
Transilvania by night
Apoi:
6.00
Agenda Zilei

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Al treilea centru de vaccinare antiCovid redeschis în Brașov

Publicat: duminică, 7 Noiembrie 2021 , ora 22.29
foto: Primăria Brașov
foto: Primăria Brașov

Luni, 8 noiembrie, se va redeschide al treilea punct mobil de imunizare împotriva Covid-19 din municipiul Brașov. Primăria municipiului Brașov, cu aprobarea DSP, a organizat punctul de vaccinare în mall-ul din zona Coresi.

Doritorii se pot vaccina cu serurile Pfizer sau Johnson & Johnson, iar imunizarea se poate face fără programare, în baza actului de identitate, potrivit DSP Brașov. Programul este de luni până vineri, între orele 12:00 - 20:00, iar sâmbăta și duminica, între orele 10:00 - 20:00.

Este al treilea punct de vaccinare redeschis după declanșarea valului 4 al pandemiei de Covid-19, după cel de la Căminul pentru persoane vârstnice din cartierul Noua și cel de la Sala Sporturilor.

Astfel, în acest moment, în municipiul Brașov sunt funcționale 8 centre de vaccinare, având în vedere că imunizare împotriva Covid-19 se mai poate face la Policlinica Regina Maria din Centrul Civic, Centrul Medical de Vest, Policlinica de Diagnostic Rapid Medlife de pe str. Moldovei, Spitalul Militar de Urgență Regina Maria și la Centrul Medical MEDO.

Camelia Vlad