Arhivă : Știri din Brașov Înapoi
Premieră națională: Brașovul are prima hartă tactilă a centrului istoric, pentru persoane nevăzătoare sau slab-văzătoare


O hartă
tactilă a centrului istoric al Brașovului, special creată pentru
persoanele nevăzătoare sau slab-văzătoare, a fost inaugurată la
Muzeul de Științe din oraș.
Este
o premieră pentru România, prezentată chiar de Ziua Internațională
a Persoanelor cu Dizabilități.
Harta
a fost realizată cu ajutorul imprimantelor 3D, din material
biodegradabile, obținute din porumb. Au fost create, astfel, 32 de
cuburi de diferite dimensiuni, care au fost apoi asamblate și
colorate. Asta după o scanare a centrului istoric, făcută de o
echipă din Italia.
“Am
avut niște teste cu oamenii nevăzători și le-am simțit
entuziasmul când au pus mâna pe clădirea rotundă, fiind Modaromu
sau pe Casa Sfatului, pe Biserica Neagră, pe diferite clădri mai
importante din Brașov și entuziamul lor ne-a umplut de bucurie”,
a spus Ioana Borșan, coordonatoare
a proiectului.
Macheta este de un real folos, mai
ales pentru persoanele care s-au născut nevăzătoare sau turiștii
nevăzători sau slab-văzători, spune președintele Asociației
Nevăzătorilor din România, filiala Brașov, Virgil Lazăr.
“Am
încercat să putem arăta și celor care s-au născut nevăzători
și nu au o idee cum ar arăta centrul orașului, să aibă o
imagine, să perceapă în relief tot ce există în centrul vechi.
Eu, personal, am mai pus mâna pe astfel de machete, în orașe din
Germania, și am dorit ca și la Brașov să avem, atât pentru cei
din Brașov, cât și pentru alți colegi nevăzători din țară,
care vizitează orașul nostru, fiind un oraș turistic, să aibă
cel puțin imaginea centrului vechi”, a precizat Virgil
Lazăr.
Proiectul a beneficiat de finanțare prin
programul Brașov Heroes ediția a VII-a, dar a existat sprijin și
de la instituții de cultură, unități medicale sau entități
private.
Sursa foto: Facebook / Filarmonica Brașov