ACUM:
0.00
Transilvania by night
Urmează:
6.00
Agenda Zilei
Apoi:
7.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Primii monitori de schi cu dizabilități motorii din România vor învăța alte persoane cu dizabilități să schieze, în Poiană

Publicat: miercuri, 2 Februarie 2022 , ora 17.58
Sursa foto: Caiac SMile
Sursa foto: Caiac SMile

Trei persoane cu dizabilități locomotorii - Vasile Bota, Adrian Cherecheș și Bogdan Cioltea - au devenit monitori de schi acreditați, iar acum ajută alte persoane cu dizabilități să poată schia singure.

Pârtia Bradul din Poiana Brașov este următoarea oprire din cadrul campaniei ”Și oamenii cu dizabilități își doresc să schieze”, campanie inițiată de Asociația Caiac SMile.

E un proiect prin care ne dorim să accesibilizăm 10 pârtii din România pentru ca persoanele cu diferite forme de dizabilități să poată schia, să se poata bucura de alunecarea pe zăpadă, exact ca și noi. Lucrăm la acest proiect din 2019nd am înființat clubul Caiac Smile, un club de performanță pe ramura de caiac slalom, care este un sport olimpic. Atunci am început să studiez, văd ce înseamnă ca o persoană cu dizabilități să poata schia. Erau aceste monoschiuri speciale pe care la vremea aceea nu ni le permiteam”, a explicat președintele asociației, Ionuț Stancovici.

Ca urmare, a fost adaptat un scaun special pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, prin înlocuirea roților cu schiuri, și a fost amplasat pe o pârtie.

Încă de la început, proiectul a avut succes printre persoanele cărora le era dedicat.

Ne-am dat seama că în țară este foarte mare nevoie de un astfel de proiect. Le aduce o bucurie imensă faptul că ei alunecă pe zăpadă și își petrec o zi la schi, ceea ce înainte nu prea făceau. Am gândit un proiect în așa fel încât să fac mai multe astfel scaune și să le implementăm pe mai multe pârtii din țară unde lumea să primească persoanele cu nevoi speciale și să le ajute să schieze. Noi în 2019 am fost și în Austria unde am învățat cum să punem persoanele cu dizabilități în acest monoschiuri, ca ele să poată schia singure”, a adăugat Ionuț Stancovici.

Până în prezent, asociația Caiac SMile a reușit deja să achiziționeze 13 scaune, iar unul dintre ele se află pe pârtia Bradul din Poiana Brașov.

Astfel, începând de duminică, timp de trei zile, cei trei monitori de schi vor fi prezenți pe pârtie, pregătiți să-i inițieze în acest sport pe cei care li se vor alătura.

Activitatea din Brașov este cea de-a treia a campaniei. Primele, desfășurate la Vatra Dornei și pe pârtia Feleacu din județul Cluj, au adus pe pârtie peste 75 de persoane cu diferite dizabilități și familiile lor.

Alte pârtii vor fi incluse în calendarul campaniei, printre care: Cheile Grădiștei, Predeal și Cavnic.

Camelia Vlad