ACUM:
23.00
Transilvania by night
Urmează:
0.00
Transilvania by night
Apoi:
6.00
Agenda Zilei

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Concurs de dans sportiv câștigat de brașovencele de la ACS Kids Tâmpa

Publicat: joi, 17 Martie 2022 , ora 13.01
Sursa foto: ACS Kids Tâmpa Brașov
Sursa foto: ACS Kids Tâmpa Brașov

Trupa Ana Dance – Kids Tâmpa este câștigătoarea competiției Magic Star Festival, desfășurată în aceste zile la București.

Fetele pregătite de Ana Maria Lita s-au impus, după o luptă foarte strânsă, la secțiunea „Formație MTV Comercial”.

Pe lângă titlul pe echipe, clubul brașovean a mai câștigat alte 5 locuri întâi. La secțiunea „Individual”, Iulia Isopescu și Sandra Pîndaru au smuls ropote de aplauze din partea publicului, astfel că jurații le-au acordat ambelor primul loc.

De asemenea, Iulia și Sandra au dominat întrecerea și la categoria „Duo”, iar evoluția lor le-a adus pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Și categoria „Quartet” a fost adjudecată de fetele de la trupa brașoveană. Sofia Hanceriuc, Sofia Leah, Iulia Isopescu și Sandra Pîndaru au oferit privitorilor o evoluție foarte bună și au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Ana Dance – Kids Tâmpa Brașov a mai obținut locul 1 și la secțiunea „Fetno – Grup”, unde Sofia Mareș, Maya Chiș, Lorena Ciobanu, Cătălina Micle, Sofia Hanceriuc, Iulia Isopescu și Sandra Pîndaru au avut o coregrafie foarte frumoasă, cu care au impresionat publicul și juriul.

Sorin Țîrcă