ACUM:
18.05
Sens unic (continuare)
Urmează:
19.00
Buletin de știri
Apoi:
19.03
Pasaj urban - Dialoguri multiculturale

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Arlechino Caravana Poveștilor, din 30 mai, la Brașov

Publicat: vineri, 20 Mai 2022 , ora 11.27
Sursa foto: Teatrul pentru copii Arlechino
Sursa foto: Teatrul pentru copii Arlechino

O săptămână de poveste, cu povești pentru cei mai mici dintre spectatori promite Teatrul pentru copii Arlechino Brașov, în perioada 30 mai – 5 iunie.

Atunci va fi cea de-a 7-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii – Arlechino Caravana Poveștilor, un eveniment care aduce la Brașov trupe de teatru din toată țara, dar și din Republica Moldova, Italia, Spania, Bulgaria.

Mai mult, va fi un festival la fel ca înainte de pandemie: fără măști, fără restricții, cu sala plină.

Avem 18 trupe invitate din țară și din străinătate. Considerăm că avem o ofertă de spectacole variată și binevenită pentru dumneavoastră, comunitatea brașoveană și nu numai și vor fi spectacole susținute în limbile română, maghiară, bulgară, iar două dintre ele vor fi spectacole nonverbale. Ce pot să vă zic? Să ne fiți alături ca în fiecare an, să ne bucurăm de aceste momente în care din nou putem să ne întâlnim laolaltă, fără restricții, într-o săptămână de poveste”, a spus managerul Teatrului pentru Copii Arlechino, Mihaela Soloceanu.

Spectacolele vor avea loc în trei locații diferite: Sala Reduta, Bastionul Țesătorilor și Sala Arlechino.

Totodată, sâmbătă, 4 mai, va mai fi un atelier susținut de artista și regizoarea timișoreancă Eva Labadi. Atelierul se adresează copiilor cu vârsta de peste 7 ani și va cuprinde jocuri interactive, exerciții de dicție, recitare de poezii, dans și multă distracție.

Programul festivalului este completat de lansarea de carte a regizorului - doctor în artele spectacolului Toma Hogea, care, la Brașov, a creat spectacolul „Pescărușul Folly din orașul pisicilor”.

Biletele pentru spectacole au fost deja puse în vânzare și se găsesc la casieria Teatrului sau pe eventbook.ro.

Sursa foto: Teatrul pentru copii Arlechino

Adina Chirvasă