ACUM:
17.10
Sens unic (continuare)
Urmează:
18.00
Buletin de știri
Apoi:
18.05
Sens unic (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Intervenție în Munții Făgăraș. Ce ne recomandă salvamontiștii

Publicat: vineri, 22 Iulie 2022 , ora 13.17
Sursa foto: Facebook / Salvamont Brașov
Sursa foto: Facebook / Salvamont Brașov

După o noapte de căutări salvatorii montani au reușit să localizeze o persoană blocată pe Muchia Zănoaga din Munții Făgăraș.

Din primele informații persoana nu prezintă afecțiuni medicale, iar momentan salvatorii montani îl coboară de pe munte.

Bărbatul nu a avut la el telefon mobil și, din acest motiv, nu s-a putut lua legătura cu acesta pentru a stabili locația ceea ce a îngreunat intervenția.

Bărbatul făcea parte dintr-un grup de 4 persoane, iar ceilalți au ajuns în zona din Viștișoara unde sunt campați, târziu, ieri noapte.

Au intervenit două echipe formate din nouă salvatori montani, echipa Victoria și echipa de prim-răspuns de la Brașov și s-a constituit încă o echipă de rezervă la sediu.

"Salvatorii montani le recomandă turiștilor să se informeze despre traseu înainte de a pleca în drumeție, să se informeze despre starea vremii și programul de funcționare al cabanelor și al mijloacelor de transport pe cablu. Este foarte important să aibă un echipament adecvat pentru traseul ales. Nu trebuie să uite să aibă în rucsac o antenă cu baterii de schimb, telefonul mobil încărcat, busolă și truse de prim ajutor medicale. Recomandat ar fi să nu plece singur pe drum. Alegerea traseul ar trebui să se facă în funcție de pregătire a fizică, psihică a fiecăruia, iar în caz de accident, aceștia trebuie să sune la 112 sau la dispeceratul Național Salvamont și să ofere date cât mai concrete, precum numele, locația în care se află, ce s-a întâmplat și câte persoane au nevoie de ajutor", a recomandat Șeful Serviciului Public Județean Salvamont Brașov, Sebastian Marinescu.

De asemenea, nu uitați că din rucsac nu trebuie să lipsească apa în cantități suficiente, mai ales acum, când este foarte cald.

Sursa foto: Facebook / Salvamont Brașov 

Nucu Jalea