ACUM:
11.03
Pulsul zilei
Urmează:
12.00
Radiojurnal
Apoi:
12.10
Pulsul zilei (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Laolaltă ne e bine… la Cobor!

Publicat: marți, 27 Septembrie 2022 , ora 10.05
Sursa foto: Facebook / Laolaltă ne e bine
Sursa foto: Facebook / Laolaltă ne e bine

Asociația „Bun venit Transilvania” din satul Cobor, județul Brașov, își extinde activitatea socio-educațională printr-un proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile.

Obiectivul proiectului „Laolaltă ne e bine” este de a valorifica resursele locale și de a combate discriminarea pentru o societate echilibrată și sustenabilă în comuna Ticușu.

“Întotdeauna ne bine atunci când suntem împreună, când învățăm lucruri împreună. Și la nivel instituțional, asociațiile cu Primăria, de exemplu. (...) Dacă învățăm împreună, avem numai de câștigat. Noi acum dorim pe de-o parte să lucrăm cu Primăria, să vedem de ce e nevoie în acest teritoriu și să acționăm eventual împreună în acest sens”, ne-a spus unul dintre membrii Asociației Bun Venit Transilvania, Antónia Czika.

Pe de altă parte, proiectul „Laolaltă ne e bine” cuprinde - pe lângă ateliere de meșteșuguri pentru tineri – organizarea de cursuri de operare calculator și de permacultură, pentru ca informațiile să fie puse apoi în practică în grădini mai ecologice de către locuitorii comunei Ticușu.

De asemenea, vor fi extinse programele educaționale pentru copii și adolescenți.

“Noi până acum am avut activități dedicate copiilor și adolescenților din satul Cobor, activități extrașcolare. Organizăm și un afterschool, ore de muzică, discuții pe teme diferite cu adolescenții. De exemplu, prezentăm anumite profesii. (...) Anul acesta am obținut o finanțare de la Fondul Științescu. Colegii mei studiază calitatea apei din pârâu în diferitele puncte ale statului. Acesta este experiența noastră de până acum”, a adăugat Antónia Czika.

„Arta învinge întunericul” și „Multeșugul de prelucrare a lânii” sunt doar două dintre atelierele care vor fi organizate prin proiectul „Laolată ne e bine”.

Sursa foto: Facebook / Laolaltă ne e bine 

Camelia Vlad