ACUM:
15.03
Călător pe unde și oriunde
Urmează:
16.00
Buletin de știri
Apoi:
16.03
Călător pe unde și oriunde (continuare)

Arhivă : Știri din sport Înapoi

Marius Gălățanu, noul antrenor coordonator al secției de scrimă de la Corona

Publicat: marți, 3 August 2021 , ora 9.10
Marius Gălățanu, este noul antrenor coordonator al secției de scrimă a Clubului Sportiv Municipal Corona Brașov.


Antrenor de lot olimpic, cu un bogat palmares și rezultate de valoare, Marius Gălățanu va debuta în activitate începând cu luna august și va antrena grupele de copii, cadeți și juniori la arma sabie.


În 2018, sportivul pregatit de Gălățanu, Andrei Pastin a câștigat medalia de aur la Campionatul Mondial de cadeți și Juniori de la Verona, în 2018.


Născut și crescut în Brașov, Marius a debutat ca sportiv la Clubul Sportiv Tractorul Brașov, iar apoi, în paralel cu urmarea Facultății de Educație Fizică și Sport de la Iași, a devenit antrenor secund la Centrul Olimpic de Cadeți și Juniori - sabie feminin și masculin de la Iași și antrenor la CSM Iași. Ulterior, a ajuns antrenor la Centrul Olimpic de Cadeți si Juniori - sabie masculin de la Brașov, precum și antrenor la CSM Brașov. 2018 este anul în care a început munca de antrenor în Germania, la CTG Koblentz.


În 2020, Marius s-a întors în țară și, de atunci, alături de un alt brașovean, campionul olimpic Rareș Dumitrescu, antrenează lotul olimpic al României.


La Corona, Gălățanu va fi secondat de brașoveanca Diana-Elena Crețu, campioană națională de juniori în 2015 și fostă componentă a lotului din Centrul Olimpic de Cadeți și Juniori sabie feminin.

Adrian Susanu