ACUM:
0.00
Transilvania by night
Urmează:
6.00
Agenda Zilei
Apoi:
7.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din sport Înapoi

Mihaela Hogaș și Cosmin Nedelea au cucerit trofeul la seniori în cadrul Cupei României la patinaj viteză pe role

Publicat: miercuri, 11 August 2021 , ora 11.10
Sursa foto: Corona Brașov
Sursa foto: Corona Brașov
Brașovenii Mihaela Hogaș și Cosmin Nedelea au cucerit trofeul la seniori în cadrul Cupei României la patinaj viteză pe role, competiție desfășurată la Brașov pe baza din Parcul Tractorul.


Concursul a avut la start 150 de sportivi, la toate categoriile de vârstă - de la 6 ani la +19 ani, reprezentând cluburi din Ploiești, Cluj, Târgu Mureș, Sibiu și Brașov.


26 de patinatori au reprezentat clubul Corona la această întrecere iar la final clubul brașovean a terminat pe locul 2 în competiția pe echipe în spatele celor de la Petrolul Ploiești.


La celalte categorii, dintre sportivii Coronei, de a căror pregătire se ocupă antrenorii Bogdan Stănescu, Cristian Popa și Kristo Katalin, au urcat pe podium: Antonia Frâncu-Citre (locul 2, junioare A), George Medan (locul 2, juniori A), Ana Bălescu (locul 2, junioare E), David Moisei (locul 2, juniori E), Cătălina Munteanu (locul 2, junioare F) și Paul Turjan (locul 3, juniori F).

Adrian Susanu