Arhivă : Știri din sport Înapoi
Început cu probleme pentru noul FC Brașov. Jucătorii resimt presiunea negativă creată în jurul echipei


Pe lângă rezultatele slabe din campionat în Liga a doua, eșecul din Cupa României contra celor de la SR Brașov a agitat și mai mult apele în tabăra galben-negrilor.
Partida din weekend contra celor de la Unirea Dej devine astfel extrem de importantă în contextul în care relațiile de la nivelul conducerii administrative și tehnice sunt din ce în ce mai reci.
“Deja am început să lucrez la
partea mentală pentru că este foarte greu acum. Ne așteaptă un
joc foarte greu, trebuie să luptăm și să tratăm ca atare jocul
următor cu Dejul. Eu sunt sigur că și jucătorii sunt cu gândul
la acest joc pentru că nici lor nu le-a convenit această
înfrângere”, a spus antrenorul
Ilie Stan.
Și jucătorii resimt presiunea negativă
creată în jurul echipei în ultima perioadă. Printre cei mai
expuși sunt chiar jucătorii brașoveni din lot.
“E ciudat pentru noi, mai ales cei care suntem
și brașoveni, să
dăm față cu
toți cunoscuții
și să venim
după rezultate mai mult sau mai puțin
nereușite.
Cred că se vor sparge și
ghinioanele acestea, trebuie să schimbăm
atitudinea”, a spus mijlocașul Radu Leonte.
Sosit
în această vară la Brașov Iulian Roșu este marcat de situația
din jurul echipei.
“Am mai jucat și
la alte echipe, mult mai mari și așa vânat, așa atmosferă
negativă eu nu am prea simțit. În jurul nostru e o răutate pe
care nu o înțeleg. Toată lumea - că noi suntem fake-uri. Nu, pur
și simplu suntem niște jucători aduși”, a spus Iulian
Roșu.
Partida
FC Brașov Steagul Renaște - Unirea Dej se joacă sâmbătă de la
ora 11.00 pe Stadionul Tineretului.