Arhivă : Știri din actualitate Înapoi
Specialiștii sanitar veterinari lucrează la o strategie de combatere a pestei porcine africane


O nouă strategie de combatere a pestei porcine africane va fi elaborată de Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, relatează RADOR.
Președintele instituției a precizat că în perioada următoare îi va chema atât pe fermieri, cât și pe reprezentanții industriei pentru a-și asuma împreună acest plan, care va cuprinde măsuri pe termen scurt, mediu și lung. El vrea ca la începutul anului viitor să finalizeze acest plan, ce va fi prezentat apoi Ministerului Agriculturii, pentru asigurarea finanțării.
Amintim că în România există peste 700 de focare de pestă porcină africană, în aproape 260 de localități din 28 de județe.
Și la Brașov a fost confirmată prezența bolii, la mistreți.
În ultimii trei ani, de când a fost semnalată maladia, au fost sacrificați peste 540.000 de porci.