ACUM:
20.10
Pasaj urban (continuare)
Apoi:
23.00
Transilvania by night

Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Elevii au reluat cursurile în format online. Participarea este obligatorie

Publicat: joi, 23 Aprilie 2020 , ora 12.42
Sursa foto arhivă
Sursa foto arhivă

Un plan de revenire a elevilor la școală, după 15 mai, când expiră perioada actualei stări de urgență, a fost discutat miercuri la Palatul Cotroceni de Președinte și Ministrul Educației.


Deocamdată elevii au reluat cursurile tot în format online, dar cu unele schimbări de organizare la nivelul autorităților, cuprinse într-un ordin al Ministrului Educației.


Spre deosebire de perioada anterioară vacanței, când se menționa doar consolidarea cunoștințelor și păstrarea contactului cu școala, acum este vorba și de predare, de evaluare și chiar de notare. În plus, prezența online la cursuri a elevilor și a cadrelor didactice va fi monitorizată de unitățile de învățământ, iar inspectoratele școlare în colaborare cu unitățile de învățământ și cu autoritățile locale trebuie să identifice soluții pentru asigurarea echipamentelor informatice și a corectării la internet a unităților de învățământ.


Ordinul de ministru cu privire la organizarea susținerii cursurilor în perioada în care școlile rămân închise, prevăde și că toate datele privind desfășurarea procesului de predare-învățare-evaluare online vor fi raportate periodic.


Ministerul pune la dispoziția cadrelor didactice, a elevilor și părinților o colecție de resurse necesare continuării învățării în mediul online, centralizate pe portalul educred.ro.


Reprezentanții elevilor critică ordinul ministrului educației, acuzând că se introduce obligația de participare la cursurile online, fără ca autoritățile să asigure cadrul legal pentru achziționarea infrastructurii necesare.


Consiliul Național al Elevilor precizează că în România sute de mii de copii trăiesc la limita sărăciei și nu au acces la facilitățile necesare. Consiliul a făcut de altfel, încă de la instituirea stării de urgență, o serie de propuneri legate de activitatea școlară online, inclusiv în privința duratei cursurilor și a termenelor de predare a temelor.

Radio România Brașov FM