Știri din Brașov Înapoi
Medici de la Spitalul Militar din Brașov, decorați de președintele României. Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri”, pentru Muzeul Județean de Istorie


Cinci cadre militare și
civile de la Spitalul de Urgență Regina Maria din Brașov au fost
decorate de președintele Klaus Iohannis, într-o ceremonie care a
avut loc, marți, la Palatul Cotroceni.
Astfel,
Ordinul Meritul Sanitar în grad de ofițer a fost acordat
biochimistei Tatiana Cocoș și medicul primar chirurg, locotenent
colonel în rezervă, Mihai Ion.
De
asemenea, cu Ordinul Sanitar în grad de cavaler au fost decorați
colonelul Marian Derioiu, director medical al unității sanitare,
colonelul doctor Alexandru Keresztes, comandantul spitalului, dar și
locotenentul colonel doctor Andrei Gârbea, responsabilul centrului
de vaccinare.
Toate
distincțiile au fost oferite în semn de apreciere a serviciilor pe
care le-au adus instituției militare, a rezultatelor remarcabile
obținute în procesul de instruire, precum și a înaltului
profesionalism dovedit în executarea misiunilor încredințate.
Totodată, în semn de apreciere pentru efortul depus în vederea păstrării și promovării memoriei evenimentelor și participanților la înfăptuirea unității naționale și a statului român modern, contribuind la apărarea și perpetuarea valorilor în numele cărora s-a înfăptuit Marea Unire, Președintele României a conferit, miercuri, Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri”, Muzeului Județean de Istorie Brașov, dar și altor instituții de cultură din România.