Cele mai noi ştiri şi informaţii Radio România Braşov

Voleiul amator a strâns în weekend la Brașov 7 echipe masculine din Brașov, Cluj-Napoca și București.

Participanții vor putea încerca simulatoarele de accident și VR-ul pentru conducerea în stare de ebrietate la cea de-a doua...

Echipamentele vor fi folosite pentru verificarea căminelor și a conductelor de apă și canalizare de diferite dimensiuni.

Aflată în ultimul sezon al carierei competiționale, sportiva din România a făcut un salt de nouă poziții în ierarhia mondială.

Lupta pentru primele poziții și promovarea în Liga Zimbrilor este foarte echilibrată.

Filmul spune povestea familiei Gheorghiu, un cuplu evlavios româno-norvegian, cu cinci copii, care se mută din România...

Franţa, care deţine preşedinţia rotativă a Grupului celor mai dezvoltate ţări, vrea să păstreze accentul pe dialog.

Preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România, Radu Gănescu, invitat la Radio România...

Preşedintele Nicuşor Dan a dat de înţeles că nu va face un anunţ privind nominalizarea premierului după discuţiile de astăzi.

Competiția, aflată la ediția a 15-a, a avut loc săptămâna trecută, și a reunit 10 coruri grecești și 16 din afara Greciei.

Tehnicianul Bogdan Burcea a semnat deja o înțelegere cu Dunărea Brăila.

UNDE SE DUC BANII JUDEȚULUI ÎN 2026

Primăria Brașov a dat dispoziție de închidere a târgului, după ce au fost constatate nerespectări ale normelor de salubritate.

Copiii de 3 ani din grupa mare de la creşă pot fi reînscrişi în grupa mică de la grădiniţă, în limita locurilor disponibile.

În prima săptămână din iunie, școlile vor fi deschise doar marți, miercuri și joi.

Reprezentanții Companiei Apa transmit că echipele încearcă să efectueze lucrările fără întreruperea alimentării cu apă.

Nava va fi supusă unui proces complet de curăţare şi dezinfectare.

CSM Săcele a încheiat sezonul cu o înfrângere surprinzătoare pe teren propriu.

Elevii lui Eugen Roșu și Dan Calancea au învins cu scorul de 96 la 88, duminică seara, în partida cu CSM Galați.

Emoţiile au fost intense pe Aeroportul Otopeni, unde tânăra artistă a fost întâmpinată de fani.

Reprezentanţii partidelor vor intra la discuţii în ordinea ponderii pe care acestea o au în legislativ.

Succesul le aduce craiovenilor al cincilea titlu din istorie.

Procurorul de caz a dispus ca proiectilul să fie detonat controlat la fața locului.

Conform articolului 85 din Constituţie, preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi...

Principalele marcatoare pentru Corona au fost Sorina Grozav și Harma Van Kreij, cu câte 5 reușite.

Comisia va analiza „posibilele efecte asupra fiinţelor umane şi asupra umanităţii în ansamblu, precum şi preocuparea...

Şapte persoane au fost rănite, a transmis Poliția.

România s-a clasat pe locul al treilea, cu 296 de puncte.

Ministerul Mediului va verifica modul în care restaurantul Panoramic de pe Tâmpa a funcționat 7 luni fără...

Brașovencele au învins formația CSU Medicina Târgu Mureș cu scorul de 3-1, în semifinala competiției.

Potrivit premierului, PNL va fi aliat cu USR în consultările ce vor avea loc luni, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele...

Săptămâna aceasta au fost făcute plăți de peste 166 de milioane de lei.

Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere proiectul care modifică prețul rovinietei de la 1 iulie.

Singurul român care a ajuns vreodată în cosmos ne-a vorbit despre tinerii pasionați de știință și despre viitorul explorării...

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a obținut certificarea oficială pentru operarea aeronavelor de tip Boeing 747, acesta...

Președintele Românie Nicușor Dan, a spus, din nou, că nu ia în calcul ca AUR să facă parte din executiv.

Potrivit estimărilor Consiliului de Administrație al BNR, rata anuală va crește în trimestrul doi din acest an, adică până la...

Un pacient a fost confirmat cu hantavirus, vineri, la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad,

Municipalitatea organizează, în data de 16 mai 2026, între orele 09:00 și 13:00, Ziua Porților Deschise la Creșa Brașov, un...

Doi bărbați din Târgoviște, căutați pentru furt calificat, au fost prinși la Brașov.

Femeile din minoritățile etnice din România sunt slab reprezentate sau chiar deloc în publicitatea printată din...

Federația Română de Gimnastică a suspendat-o pe antrenoarea Camelia Voinea și a anunțat că a sesizat autoritățile...

Evenimentele dedicate celor 45 de ani de la primul zbor în spațiu al unui român au ajuns și la Brașov. O...

Efectivele din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Brașov au desfășurat, vineri, o misiune specifică pentru...

În perioada 15-17 mai 2026, locuitorii municipiului Brașov sunt invitați să participe activ la campania de...

La data de 14 mai. polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier au organizat și desfășurat o...

O femeie în vârstă de 40 de ani din municipiul Săcele a fost reținută de polițiști, în urma unor...

În perioada 18 mai – 15 iulie vor fi executate lucrări de reabilitare a rețelei publice de alimentare cu...

Sanctuarul AMP Libearty Zărnești a avut onoarea de a primi vizita președintelui Poloniei, Karol Nawrocki, acesta fiind primul...

Sâmbătă, 16 mai 2026, între orele 10:00 și 16:00, Grădina Zoologică Brașov invită publicul de toate...

În momentul de față, gardul electric are în jur de 9 km, iar după această extindere va ajunge la circa 15 km.

O ursoaică în vârstă de cinci ani a fost extrasă azi noapte din parcarea unui hotel din Poiana Brașov.

De luni, pe traseu intră mai multe autobuze RAT, astfel că frecvența trecerilor prin stații va crește pentru 15 linii din...

Imaginea justiției și încrederea oamenilor în statul român pot fi consolidate prin pedepsirea persoanelor din mediul judiciar...

Executivul a aprobat și ajutoare de urgenţă pentru familii şi persoane singure, aflate în situaţii de necesitate.

Corona Brașov începe în acest weekend parcursul în noul sezon al Cupei României la hochei pe gheață.