Ascultă Radio România Brașov FM Live

EURO 2024: Spania este prima finalistă

Selecţionata Spaniei s-a calificat în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Franţei cu scorul de 2-1 (2-1), marţi seara, pe Munchen Football Arena, în penultimul act.

FOTO: REUTERS/Annegret Hilse

Articol de Marian Stoica, 10 Iulie 2024, 00:26

Spania s-a impus prin golurile marcate de Lamine Yamal (21) şi Dani Olmo (25), după ce ''Les Bleus'' au deschis scorul prin Randal Kolo Muani (9).

Ibericii au demonstrat că sunt echipa mai bună, în faţa unei formaţii care a oferit foarte puţin la acest turneu final, deşi a excelat la pragmatism.

Spania va lupta pentru al patrulea său titlu european după cele din 1964, 2008, 2012, ceea ce ar însemna un record.

''La Roja'' a început ofensiv, iar Fabian Ruiz a avut prima ocazie (5), însă a trimis peste poartă cu capul, din centrarea lui Yamal.

La primul său atac, Franţa a deschis scorul, Kolo Mouani marcând cu capul de la bara a doua (9), la centrarea ideală a lui Mbappe. Echipa lui Deschamps a avut momente bune în continuare, dar Mbappe a ajuns în poziţie de finalizare, dar şutul său din marginea careului a fost blocat de Nacho (19).

Spania a restabilit egalitatea printr-o execuţie de geniu a adolescentului Lamine Yamal (21), un şut de la circa 24 de metri, mingea intrând în poartă după ce a lovit bara. Yamal a devenit astfel cel mai tânăr marcator din istoria EURO, la 16 ani şi 362 de zile.

Echipa antrenată de Luis de la Fuente a preluat conducerea la scurt timp, după o fază realizată de Dani Olmo (25), care a recuperat în careul advers, a driblat scurt şi a şutat violent la colţul lung, mingea fiind deviată în propria poartă de Kounde. Olmo a devenit primul jucător spaniol care a marcat în trei meciuri consecutive la EURO.

Spania a controlat jocul în continuare, având până la pauză o singură ocazie notabilă, un şut al lui Ruiz din marginea careului, blocat de Tchouameni (36).

Francezii au fost mai insistenţi în partea secundă, însă realizările lor au fost destul de puţine şi neînsemnate. Tchouameni (53) a trimis cu capul în urma unui corner executat de Dembele, dar Unai Simon a prins. Portarul basc a fost la post şi la şutul expediat de Mbappe (56) la colţul scurt. Upamecano (63) a trimis cu capul peste poartă din 6 metri, la un nou corner. Hernandez (76) a avut o şansă bună, dar a şutat peste poartă cu piciorul său drept, de la 16 metri, o minge bâlbâită de apărarea spaniolă.

Yamal (81) a creat panică în apărarea adversă, cu un şut pe lângă vinclu din marginea careului.

Franţa, vicecampioana mondială, a avut ultima şansă de a egala prin Mbappe (86), care a trecut frumos de Vivian, dar a tras peste poartă.

Spania a devenit prima echipă cu şase victorii consecutive la un turneu EURO.

Jocul a fost întrerupt pentru scurt timp în min. 58, când un spectator a pătruns pe teren şi a încercat să facă o poză cu Mbappe.

Spaniolul Jesus Navas a devenit marţi seara cel mai vârstnic jucător dintr-o semifinală de EURO, la 38 de ani şi 231 de zile, depăşind recordul portarului german Jens Lehmann (38 ani, 228 zile).

Yamal este cel mai tânăr jucător care evoluează într-o semifinală de EURO, la 16 ani şi 362 de zile, doborând recordul stabilit de coechipierul său Pedri la EURO 2020, 18 ani şi 223 de zile. Yamal este şi cel mai tânăr jucător care evoluează într-o semifinală de turneu major, doborând performanţa deţinută de brazilianul Pele (17 ani şi 244 de zile), contra Franţei, la CM 1958.

În finala programată pe 14 iulie, la Berlin, Spania va înfrunta câştigătoarea dintre Olanda şi Anglia, semifinală care va avea loc miercuri (22:00), la Dortmund.

FOTO: REUTERS/Lisi Niesner

EURO 2024 - semifinale

Spania - Franţa 2-1 (2-1)

Au marcat: Lamine Yamal (21), Dani Olmo (25) / Randal Kolo Muani (9)

Munchen Football Arena - 66.000 de spectatori

Au evoluat echipele:

Spania: 23. Unai Simon - 22. Jesus Navas (5. Daniel Vivian, 58), 4. Nacho, 14. Aymeric Laporte, 24. Marc Cucurella - 16. Rodri, 8. Fabian Ruiz - 19. Lamine Yamal (11. Ferran Torres, 90+4), 10. Dani Olmo (6. Mikel Merino, 76), 17. Nico Williams (18. Martin Zubimendi, 90+5) - 7. Alvaro Morata (căpitan; 21. Mikel Oyarzabal, 76).

Selecţioner: Luis de la Fuente

Franţa: 16. Mike Maignan - 5. Jules Kounde, 4. Dayot Upamecano, 17. William Saliba, 22. Theo Hernandez - 13. Ngolo Kante (7. Antoine Griezmann, 62), 8. Aurelien Tchouameni, 14. Adrien Rabiot (6. Eduardo Camavinga, 62) - 11. Ousmane Dembele (9. Olivier Giroud, 79), 12. Randal Kolo Muani (25. Bradley Barcola, 62), 10. Kylian Mbappe (căpitan).

Selecţioner: Didier Deschamps

Arbitru: Slavko Vincic; arbitri asistenţi: Tomaz Klancnik, Andraz Kovacic (toţi din Slovenia); al patrulea oficial: Ivan Kruzliak (Slovacia)

Arbitru video: Nejc Kajtazovic (Slovenia); arbitri asistenţi video: Paolo Valeri (Italia), Massimiliano Irrati (Italia)

Cartonaşe galbene: Navas (14), Tchouameni (60), Camavinga (89), Yamal (90+1).

Finala EURO 2024 Spania-Anglia, astăzi, de la ora 22:00
EURO 2024 14 Iulie 2024, 08:50

Finala EURO 2024 Spania-Anglia, astăzi, de la ora 22:00

Spania şi Anglia se vor înfrunta în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, duminică, pe Olympiastadion din...

Finala EURO 2024 Spania-Anglia, astăzi, de la ora 22:00
A fost stabilit arbitrul finalei de la Campionatul European de fotbal
EURO 2024 11 Iulie 2024, 17:11

A fost stabilit arbitrul finalei de la Campionatul European de fotbal

Francezul François Letexier va arbitra finala EURO 2024 dintre Spania şi Anglia, care se va disputa duminică, 14 iulie, de la...

A fost stabilit arbitrul finalei de la Campionatul European de fotbal
EURO 2024: Anglia s-a calificat în finală după ce a învins Olanda cu 2-1
EURO 2024 11 Iulie 2024, 01:02

EURO 2024: Anglia s-a calificat în finală după ce a învins Olanda cu 2-1

Selecţionata Angliei s-a calificat în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a...

EURO 2024: Anglia s-a calificat în finală după ce a învins Olanda cu 2-1
A doua finalistă a Campionatului European de fotbal se decide astăzi
EURO 2024 10 Iulie 2024, 12:38

A doua finalistă a Campionatului European de fotbal se decide astăzi

În finală, câştigătoarea duelului Țările de Jos - Anglia va evolua în compania Spaniei, care a învins Franţa, scor 2-1.

A doua finalistă a Campionatului European de fotbal se decide astăzi
Olanda a ajuns în semifinalele EURO 2024
EURO 2024 07 Iulie 2024, 00:31

Olanda a ajuns în semifinalele EURO 2024

Sâmbătă seara, Olanda a întâlnit Turcia în ultimul sfert de finală din cadrul actualei ediții a Campionatului European de...

Olanda a ajuns în semifinalele EURO 2024
Anglia s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal
EURO 2024 07 Iulie 2024, 00:18

Anglia s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal

Naționala Angliei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, după ce a învins Elveţia cu...

Anglia s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal
EURO 2024: Franţa, calificată în semifinale, după o victorie la penalty-uri cu Portugalia
EURO 2024 06 Iulie 2024, 01:26

EURO 2024: Franţa, calificată în semifinale, după o victorie la penalty-uri cu Portugalia

Selecţionata Franţei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce...

EURO 2024: Franţa, calificată în semifinale, după o victorie la penalty-uri cu Portugalia
EURO 2024: Spania s-a calificat în semifinale după ce a învins Germania în prelungiri
EURO 2024 06 Iulie 2024, 01:13

EURO 2024: Spania s-a calificat în semifinale după ce a învins Germania în prelungiri

Echipa națională a Spaniei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, după o victorie...

EURO 2024: Spania s-a calificat în semifinale după ce a învins Germania în prelungiri

Ştiri din Muzică

13 iulie, Ziua Internațională a Rock-ului
Știri din muzică 13 Iulie 2024, 09:54

13 iulie, Ziua Internațională a Rock-ului

Phill Collins a venit cu ideea ca ziua de 13 iulie să celebreze Rock-ul în lume.

13 iulie, Ziua Internațională a Rock-ului
Katy Perry a lansat „Woman’s World”, primul single extras de pe albumul „143”
Știri din muzică 12 Iulie 2024, 17:04

Katy Perry a lansat „Woman’s World”, primul single extras de pe albumul „143”

Cel de-al șaselea album al cântăreței pop va fi lansat în toamnă.

Katy Perry a lansat „Woman’s World”, primul single extras de pe albumul „143”
UNTOLD anunţă lista artiştilor şi a DJ-ilor care vor urca pe cele 8 scene
Știri din muzică 11 Iulie 2024, 16:32

UNTOLD anunţă lista artiştilor şi a DJ-ilor care vor urca pe cele 8 scene

Organizatorii festivalului Untold a anunţat lista artiştilor din ţară şi din străinătate care vor urca pe scenă, în perioada...

UNTOLD anunţă lista artiştilor şi a DJ-ilor care vor urca pe cele 8 scene
Cypress Hill a concertat alături de Orchestra Simfonică din Londra așa cum și-au imaginat creatorii „The Simpsons”
Știri din muzică 11 Iulie 2024, 16:15

Cypress Hill a concertat alături de Orchestra Simfonică din Londra așa cum și-au imaginat creatorii „The Simpsons”

Realizatorii serialului de animaţie „The Simpsons” şi-au imaginat acest concert în urmă cu 28 de ani, fanii l-au cerut cu...

Cypress Hill a concertat alături de Orchestra Simfonică din Londra așa cum și-au imaginat creatorii „The Simpsons”