Voltaj a lansat piesa emoționantă „Orice zi, Crăciun”
În prag de sărbători, Voltaj lansează un cântec despre bucuriile de zi cu zi, despre relația dintre părinți și copii și conectarea care ar trebui să existe într-o familie în orice moment al anului, nu doar de Crăciun.
Articol de Theodora Ghiorghiu, 11 Noiembrie 2026, 11:29
Videoclipul noului single Voltaj, „Orice zi, Crăciun”, a ajuns în Top 20 Muzică în tendințe pe YouTube și a acumulat aproape 500 de mii de vizualizări în cele 5 zile de la lansare. În clip joacă doi actori cunoscuți, Andi Vasluianu, alături de fiul său, Toma și Bogdan Iancu.
„Crăciunul se întâmplă atunci când suntem împreună, nu când scrie în calendar. Timpul zboară, viața se schimbă, iar la sfârșit de zi tot ce contează sunt amintirile pe care le lăsăm în urmă. Ne-am dorit din suflet ca mulți dintre voi să se regăsească în mesajul noului nostru single”, transmite Voltaj.
„Nu lăsa bucuriile să treacă pe lângă tine și nu aștepta o zi specială ca să le arăți celor dragi cât de mult înseamnă pentru tine. Fă din orice zi Crăciun! Fiecare zi poate deveni una specială atunci când alegem să fim prezenți, să ne ascultăm, să ne bucurăm unii de ceilalți și să construim amintiri împreună. Iar pe 8 decembrie, la Sala Palatului, ne dorim să le oferim tuturor celor care vor fi alături de noi o seară plină de emoție și bucurie, din care să plece cu o amintire de neuitat. Luați-i pe cei dragi cu voi și haideți să trăim împreună magia unei zile de Crăciun!”, spune solistul trupei, Călin Goia.
Citește și Alternosfera ajunge la Brașov în decembrie pentru lansarea single-ului „Drumuri cu cruci”












