BATTLE OF THE BANDS 2026. Trupa CIMERA, visul unui absolvent devenit realitate
Trupa CIMERA din Brașov este finalistă pentru a doua oră la Battle of the Bands. Cu personalități diferite, dar cu o pasiune comună - muzica - brașovenii merg la Onești cu gândul de a cuceri nu doar juriul, ci și publicul din Piațeta Catedralei. Ascultați-i LIVE în cadrul spectacolului ce va începe la ora 18.00.
Articol de Bianca Suceava Bucă, 25 August 2026, 21:43
1. Care este povestea trupei?
”Povestea trupei noastre a început în urmă cu aproximativ un an, datorită unui proiect inițiat de domnul inginer Ciprian Pulbere, fost elev al Colegiului Național <<Dr. Ioan Meșotă>>. În cadrul acestui proiect a fost organizată o tabără de vară CIM Media, unde elevii pasionați de muzică au avut ocazia să se întâlnească, să colaboreze și să se afirme nu doar prin ceea ce știau să facă la nivel academic, ci și prin pasiunile lor. Noi ne-am întâlnit pentru prima dată vara trecută și, dintr-un grup de elevi care pur și simplu împărtășeau aceeași pasiune pentru muzică, am ajuns să formăm o adevărată trupă. Am început să repetăm, să ne descoperim stilul și, treptat, să cântăm în fața unui public. Am participat la concursuri, printre care și <<Battle of the Bands>>, ediția a III-a, dar și la diferite concerte și evenimente. Considerăm că cel mai frumos lucru este că trupa s-a format natural, din pasiunea noastră comună pentru muzică, iar în doar un an am reușit să transformăm ceea ce a început ca un proiect, într-o trupă în adevăratul sens al cuvântului”.
2. Ce considerați că aduceți nou în peisajul muzical românesc?
”Ceea ce aducem nou este, în primul rând, energia noastră și felul în care suntem ca grup. Suntem o trupă a școlii, formată din elevi care împărtășesc aceeași pasiune pentru muzică, dar fiecare dintre noi vine cu personalitatea și stilul său. Avem un mod poate puțin nebunesc de a fi, cântăm cu multă energie și, bineînțeles, destul de tare. Chiar dacă majoritatea pieselor noastre sunt coveruri, încercăm să le dăm de fiecare dată o amprentă proprie și să le interpretăm într-un mod care ne reprezintă. Iar față de anul trecut, am început să lucrăm și la piese proprii, ceea ce credem că ne ajută cel mai mult să ne definim ca trupă. Suntem speciali și prin combinația dintre muzică, energia noastră și faptul că suntem, înainte de toate, o trupă de elevi care s-a format în școala noastră și care a crescut împreună”.
3. Care este povestea numelui trupei?
”Numele CIMERA are două semnificații. Pe de o parte, vine de la <<CIM>> de la Colegiul Național <<Dr. Ioan Meșotă>> și <<ERA>>, care face referire la generația și perioada noastră. Fiind trupa școlii, ne dorim să reprezentăm vocea elevilor și să arătăm că inteligența și creativitatea nu se exprimă doar prin rezultate academice, ci și prin artă și, în cazul nostru, prin muzică. Pe de altă parte, numele face trimitere la Himera din mitologia greacă, o creatură alcătuită din mai multe elemente. Ne-a plăcut ideea pentru că și noi suntem destul de diferiți ca personalități și influențe muzicale, iar ca trupă suntem mereu în schimbare. Ne place să experimentăm, să încercăm lucruri noi și să nu rămânem blocați într-un singur stil”.
4. Ce sau cine considerați ca este liantul ce vă ține împreună?
”Credem că sunt mai multe lucruri care ne motivează. Importantă este pasiunea pentru muzică, pentru că de acolo a pornit totul. Apoi, este domnul inginer Ciprian Pulbere, mentorul nostru, care a avut un rol esențial în formarea trupei și care ne-a susținut încă de la început. Un alt lucru care ne unește sunt colegii noștri de liceu. Faptul că știm că sunt acolo, că ne susțin și că îi vedem în public, ne dă foarte multă energie. Și, poate cel mai important, este energia pe care o avem atunci când urcăm pe scenă. Chiar dacă avem emoții înainte de un concert, în momentul în care începem să cântăm, parcă toate dispar și rămâne doar bucuria de a fi acolo, împreună”.
5. Dacă ar fi posibil să faceți un moment muzical alături de orice trupă din lume sau în deschiderea oricărei trupe din lume, care ar fi aceea și de ce?
”Dacă am putea urca pe scenă alături de oricare trupă ne-am dori, alegerea noastră ar fi simplă: Trooper. Suntem mari admiratori ai acestei formații și ai impactului pe care l-a avut de-a lungul timpului asupra scenei muzicale românești, iar coverurile noastre cele mai reușite sunt adaptări după piesele lor. Toate acestea, împreună cu stilurile apropiate de interpretare pe care le avem, ne fac să credem că un moment muzical împreună cu aceștia ar fi o colaborare de vis!”
6. Ce ar reprezenta pentru voi să vă auziți propria muzică la radio?
”Dintre toate rezultatele dezvoltării noastre în primul an de la înființare, cel de care suntem cei mai mândri este compunerea unei piese originale. Oportunitatea de a ne auzi melodia difuzată la radio ar reprezenta pentru noi confirmarea faptului că am ajuns o adevărată trupă, că muzica noastră poate inspira tinerii meșotiști, dar și din întreaga generație, să își urmeze visurile și, iată, să aibă realizări incredibile. Per total, ar fi dovada că vocea noastră poate ajunge mult mai departe decât ne-am fi putut imagina atunci când proiectul nostru prindea contur”.
7. Cum ar arăta acel moment unic dintr-un concert pe care nu l-ați putea uita vreodată?
”Dintotdeauna, clipele cele mai speciale trăite de noi pe scenă au fost cele de interacțiune cu publicul. Astfel, ar fi cu adevărat memorabil să auzim, din fața scenei, sute de voci care ne știu versurile pieselor și le cântă împreună cu noi. Atunci am simți că muzica noastră a ajuns cu adevărat la oameni și că, pentru câteva minute, barierele dintre noi și public dispar și creăm o conexiune reală cu cei ce se află în fața noastră”.
*** Mesaj pentru colegii de competiție:
„Fără muzică, viața ar putea fi doar o eroare.” ~Friedrich Nietzsche
”Indiferent de rezultat sau de premiu, cel mai important este că suntem aici, că facem ceea ce iubim și că avem ocazia să împărțim muzica unii cu ceilalți. Nu premiul ne aduce împreună, ci bucuria de a cânta, de a ne distra și de a trăi momentul. Până la urmă, competiția e doar o parte din poveste. Ceea ce rămâne este muzica, energia și amintirile pe care le facem împreună. Să ne bucurăm de ea! Mult succes tuturor!”
- Trupa CIMERA













