Ascultă Radio România Brașov FM Live

Hochei. Surpriză uriașă la Campionatul Mondial

Amstrup / Ritzau Scanpix via REUTERS

Articol de Adrian Susanu, 23 Mai 2025, 08:34

Echipa națională a Canadei a fost eliminată în faza sferturilor de finală de Danemarca, una din gazdele competiției, cu scorul de 1 la 2.

Canada, principala favorită a grupei de elită, a deschis scorul prin Travis Sanheim, din pasa lui Sidney Crosby, dar danezii au întors fabulos soarta meciului.

Ehlers şi Olsen au înscris pentru danezi, golul victoriei fiind marcat în ultimul minut al partidei.

Danemarca s-a calificat pentru prima dată în semifinalele Campionatului Mondial.

În această fază, danezii vor întâlni Elveția, după succesul clar al acesteia, 6 la 0 cu Austria.

În cealaltă semifinală, Statele Unite ale Americii întâlnesc Suedia, altă gazdă a turneului. Americanii au trecut în sferturi de Finlanda cu 5 la 2, iar Suedia a învins campioana mondială en-titre Cehia, tot cu 5 la 2. Ungaria și-a păstrat locul în primele 16 naționale la nivel mondial după ce a încheiat pe 7 în grupa B.

CITEȘTE ȘI: „Tricolorele” și-au aflat adversarele de la Campionatul Mondial de handbal feminin din 2025

Fotbal. Inter Milano, învinsă cu 3-4 de Club Brugge. Seară cu multe goluri în Liga Campionilor | VIDEO
Ştiri internaţionale 14 Octombrie 2026, 08:05

Fotbal. Inter Milano, învinsă cu 3-4 de Club Brugge. Seară cu multe goluri în Liga Campionilor | VIDEO

Inter Milano, echipa antrenată de Cristian Chivu, a pierdut pe teren propriu, scor 3-4, în fața formației FC Bruges,...

Fotbal. Inter Milano, învinsă cu 3-4 de Club Brugge. Seară cu multe goluri în Liga Campionilor | VIDEO
Fotbal. Liga Campionilor revine cu meciuri atractive! Programul de marți și miercuri
Ştiri internaţionale 13 Octombrie 2026, 12:34

Fotbal. Liga Campionilor revine cu meciuri atractive! Programul de marți și miercuri

Liga Campionilor la fotbal revine cu etapa a doua programată marți și miercuri, 13 și 14 octombrie. Printre cele mai...

Fotbal. Liga Campionilor revine cu meciuri atractive! Programul de marți și miercuri
2026 a avut a doua cea mai caldă lună septembrie din istoria măsurătorilor
Ştiri internaţionale 12 Octombrie 2026, 12:03

2026 a avut a doua cea mai caldă lună septembrie din istoria măsurătorilor

În septembrie 2026, temperatura medie a ajuns la 16,27 grade Celsius, potrivit Serviciului Copernicus privind schimbările...

2026 a avut a doua cea mai caldă lună septembrie din istoria măsurătorilor
Formula 1. Max Verstappen, victorie la Singapore
Ştiri internaţionale 12 Octombrie 2026, 08:57

Formula 1. Max Verstappen, victorie la Singapore

Pe locul secund s-a clasat Charles Leclerc, de la Ferrari, în timp ce Kimi Antonelli, pilotul Mercedes, a completat podiumul.

Formula 1. Max Verstappen, victorie la Singapore
Fotbal. Lionel Messi și-a încheiat cariera la echipa națională
Ştiri internaţionale 07 Octombrie 2026, 12:38

Fotbal. Lionel Messi și-a încheiat cariera la echipa națională

Lionel Messi și-a încheiat cariera la echipa națională de fotbal a Argentinei, după ce a fost integralist și a marcat un gol...

Fotbal. Lionel Messi și-a încheiat cariera la echipa națională
Tenis. Jannik Sinner nu va mai juca anul acesta din cauza unei accidentări
Ştiri internaţionale 06 Octombrie 2026, 14:16

Tenis. Jannik Sinner nu va mai juca anul acesta din cauza unei accidentări

Jucătorul italian va lipsi şi de la ultimele două evenimente majore ale sezonului.

Tenis. Jannik Sinner nu va mai juca anul acesta din cauza unei accidentări
Tenis. Alexander Zverev a câștigat titlul la US Open
Ştiri internaţionale 14 Septembrie 2026, 08:57

Tenis. Alexander Zverev a câștigat titlul la US Open

Germanul își trece astfel în palmares al doilea trofeu de Grand Slam.

Tenis. Alexander Zverev a câștigat titlul la US Open
Formula 1. Pilotul italian Kimi Antonelli a câștigat Marele Premiu al Spaniei
Ştiri internaţionale 14 Septembrie 2026, 08:40

Formula 1. Pilotul italian Kimi Antonelli a câștigat Marele Premiu al Spaniei

Antonelli a fost urmat de olandezul Max Verstappen, de la Red Bull Racing, și de britanicul Lando Norris, de la McLaren.

Formula 1. Pilotul italian Kimi Antonelli a câștigat Marele Premiu al Spaniei

Ştiri din Muzică

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial

„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București

Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa

Electric Castle va avea loc între 15 şi 18 iulie 2027