Tenis. Brașoveanca Roxana Florian, campioană la selecția națională U12. Luptă pentru primul loc în lotul României
Articol de Adrian Susanu, 27 Octombrie 2026, 13:30
Brașoveanca Roxana Florian a câștigat selecția națională de tenis rezervată categoriei de vârstă sub 12 ani, competiție la care au participat cele mai bune 16 jucătoare din România.
Rezultatul o plasează în fruntea generației sale și îi oferă șanse importante de a ocupa prima poziție în lotul național pentru sezonul următor. Turneul, organizat în cadrul procesului de selecție pentru reprezentativa României, a început cu patru grupe de câte patru jucătoare, primele două clasate din fiecare grupă calificându-se în faza eliminatorie.
Roxana Florian a câștigat toate partidele din grupă, apoi a trecut în sferturile de finală de Anastasia Raia, de la CSM Timișoara, cu 6-2, 6-2. În semifinale, brașoveanca s-a impus în fața Teodorei Maria Bucura, de la CS Târgoviște, cu 6-1, 6-2. În finală, a învins-o pe partenera sa de dublu, Teodora Maria Niță, cu 6-3, 6-2.
Roxana a început tenisul sub îndrumarea lui Emil Tița și se pregătește zilnic la CS Văideanu Brașov, unde lucrează cu profesorul Gheorghe Văideanu.
Pe durata competiției desfășurate la Centrul Național de Tenis Simona Halep, sportiva a fost însoțită de antrenoarea Victoria Muntean, fostă campioană de junioare a Franței la Roland Garros, care o pregătește la Brașov.
Sportiva reușește să îmbine pregătirea pentru sportul de performanță cu activitatea școlară, fiind elevă la Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă” din Brașov.













