Tenis. Brașoveanul Matei Chelemen, campion la „One Point Slam”
Tenismenul brașovean Matei Chelemen, în vârstă de 16 ani, a câștigat competiția „One Point Slam”, desfășurată la Rafa Nadal Academy din Manacor, în cadrul evenimentului aniversar dedicat împlinirii a zece ani de la deschiderea academiei.
Articol de Adrian Susanu, 05 Octombrie 2026, 12:46
Competiția a reunit 32 de jucători ai academiei și s-a desfășurat într-un format eliminatoriu neobișnuit, fiecare confruntare fiind decisă printr-un singur punct. La final, Matei Chelemen a fost ultimul jucător rămas în concurs.
Evenimentul principal a fost confruntarea demonstrativă dintre Team Rafa și Team Murray. La eveniment au participat pe lângă legendarul jucător spaniol și Andy Murray, foști mari jucători precum Carlos Moya, Richard Gasquet sau Marat Safin.
Succesul de la Manacor vine după un sezon important pentru Matei Chelemen. În luna septembrie, brașoveanul a ajuns pe tabloul principal al turneului de juniori de la US Open, după două victorii în calificări, și a obținut în primul tur prima sa victorie pe tabloul principal de simplu. În 2026, brașoveanul ce se pregătește la Academia Rafael Nadal, a participat și la turneul de juniori de la Roland Garros. Matei Chelemen este originar din Brașov și a început tenisul la o vârstă fragedă la Academia de Tenis Văideanu.
Citește și: Daniel Andrei Cacina, locul al doilea în prima etapă a Cupei FIS, dar descalificat în manșa a doua













