Tribune pline la prima ediție a Cupei Colegiilor și Liceelor Brașov
Prima ediție a Cupei Colegiilor și Liceelor Brașov s-a încheiat după patru zile de competiție, în care elevii brașoveni au luptat pentru trofee în fața unor tribune pline la Sala Sporturilor.
Articol de Adrian Susanu, 16 Octombrie 2026, 09:20
Întrecerile s-au încheiat cu finale disputate într-o atmosferă spectaculoasă, echipele participante încercând să își demonstreze valoarea. Competițiile de baschet și fotbal au încins cel mai mult atmosfera, duelurile fiind spectaculoase chiar și în tribune.
Elevii brașoveni au arătat că sunt pregătiți pentru competiții de anvergură, iar autoritățile au promis că, pe viitor, competiția se va desfășura cu participarea tuturor unităților de învățământ din județ, iar premiile vor fi mult mai consistente.
Primarul George Scripcaru: „În liceele din Brașov sunt resurse bune, care pot fi fructificate. Măcar să-i vadă cineva. Pentru licee, pentru colegii este foarte bine să facă această competiție, până la urmă e o chestiune și de atmosferă, și de plăcere, și de dorință din partea elevilor”.
La festivitatea de premiere au fost alături de elevi și sportivi ai Coronei Brașov. Gicu Grozav și Sorina Grozav, Kseniia Makeeva, Ștefan Lupu, Mario Lazăr, Demilade Adelekun, Ewoud Gommans, Mirela Shahpazova, Diana Ariton și Andrei Lascu au fost cei care le-au înmânat premiile elevilor brașoveni. Pe lângă câștigătorii de pe teren, o victorie a fost înregistrată și în dreptul sportului brașovean, care a demonstrat potențial și unitate, dar și că tinerii locali au nevoie de competiții dedicate și de identitate sportivă.
Lista castigatorilor:
1. Clasament handbal masculin
I. Liceul cu Program Sportiv Brașov (LPS)
II. Colegiul Național de Informatică “ Grigore Moisil”
III. Colegiul Național “ Johannes Honterus
IV. Colegiul Național Energetic “ Remus Răduleț”
2. Clasament baschet feminin
I. Colegiul Național “ Andrei Mureșanu”
II. Colegiul Național “ Andrei Șaguna”
III. Colegiul Național Unirea
IV. Liceul cu Program Sportiv Brașov (LPS)
3. Clasament baschet masculin
I. Colegiul Național “Dr. Ioan Meșotă”
II. Colegiul Național de Informatică “ Grigore Moisil”
III. Liceul cu Program Sportiv Brașov (LPS)
IV. Colegiul Național “ Johannes Honterus”
4. Clasament volei feminin
I. Liceul cu Program Sportiv Brașov (LPS)
II. Colegiul Național de Științe ale Naturii “ Emil Racoviță”
III. Colegiul Național de Informatică “ Grigore Moisil”
IV. Colegiul Național “ Andrei Mureșanu”
5. Clasament volei masculin
I. Colegiul Național de Informatică “ Grigore Moisil”
II. Liceul cu Program Sportiv Brașov (LPS)
III. Colegiul Național “ Johannes Honterus”
IV. Colegiul Național “ Andrei Mureșanu”
6. Clasament fotbal
I. Colegiul Național Unirea
II. Colegiul Național Economic “ Andrei Bârseanu”
III. Colegiul Tehnic de Transporturi Brașov
IV. Liceul cu Program Sportiv Brașov (LPS)
Premii speciale
1. Liceul cu Program Sportiv Brașov (LPS) -handbal feminin – locul 4 la Campionatul Mondial Școlar 2025-2026
2. Profesori cu rezultate deosebite
a. Ciobotaru Mihaela (locul 1 national - handbal feminin cu LPS la ONSS - licee
b. Preda Bogdan – locul 1 – volei feminin cu LPS la ONSS - licee
c. Călin Daniel Teodor – Locul 1 – rugby mixt la gimnaziu.
Citește și: Primarul George Scripcaru, reacție dură față de echipa de handbal feminin Corona Brașov













