Volei feminin. Corona a învins vicecampioana Alba Blaj
Articol de Adrian Susanu, 29 Octombrie 2026, 08:43
Echipa de volei feminin Corona Brașov a obținut o victorie importantă în fața vicecampioanei României, CSM Volei Alba Blaj, cu scorul de 3-2, într-un meci din etapa a treia a Diviziei A1.
Brașovencele pregătite de Ciprian Dârnescu și Răzvan Pătran au câștigat primul set cu 25-19, însă formația din Blaj a revenit și s-a impus în următoarele două acte, cu 25-15 și 25-17, profitând de dificultatea brașovencelor de pune probleme din serviciu, și procentajul scăzut la finalizare.
Corona a restabilit egalitatea după un set patru câștigat clar cu 25-17. În tie-break gazdele au a închis partida la 15-11, gestionând bine un avantaj construit încă de la primele puncte din decisiv. Fosta jucătoare a Blajului, Ariana Pârv a fost principala armă ofensivă a gazdelor, cu 22 de puncte. Gabriela Bălae a contribuit cu 12 puncte, în timp ce Agnese Cecconello și Aleksandra Berezkina au încheiat partida cu câte 9 puncte.
Antrenorul Ciprian Dârnescu:
Ne bucurăm foarte mult că am reușit să batem Blajul, care, să nu uităm, este una dintre cele mai titrate echipe ale României în ultimii 10-15 ani. Se pare că ușor, ușor și noi pășim pe acest drum și devenim o echipă puternică a României. Mă bucur că am reuşit să ne găsim energia, că aia e prima pe care am pierdut-o înainte de a face erori. Am regăsit-o, am reintrat bine în joc și am câștigat.
A fost a treia partidă de 5 seturi pentru brașovence în acest sezon și a doua victorie consecutivă, după succesul de la Constanța. În etapa a patra a campionatului, Corona Brașov va întâlni Rapid București, sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 18:30, în Sala Sporturilor.













