Volei feminin. Corona - CSM Lugoj, sâmbătă, la Sala Sporturilor
Fetele de la Corona Brașov au parte de un start de sezon în fața propriilor fani.
Articol de Adrian Susanu, 07 Octombrie 2026, 14:06
Sezonul 2026-2027 în voleiul feminin românesc începe în acest weekend, iar fetele de la Corona au parte de un start în fața propriilor fani. Sâmbătă, de la ora 18.30, în Sala Sporturilor, brașovencele întâlnesc CSM Lugoj.
Antrenorii Ciprian Dârnescu și Răzvan Pătran au la dispoziție un lot mult schimbat față de sezonul precedent.
Pregătirea brașovencelor a avut parte și de probleme, după ce Danielle Harbin s-a accidentat, iar integrarea Anastasiei Kraiduba va mai dura.
În schimb, Aleksandra Berezkina, Maria Zlatanova, Ariana Pîrv sau Agnese Cecconello au fost printre remarcatele perioadei de pregătire.
Antrenorul Ciprian Dârnescu își dorește o sală plină pentru meciul din weekend:
„Suntem nerăbdători să începem noul sezon competițional, dar, totodată, cred că suntem și puțin emoționați și mi-aș dori să avem cât mai mulți suporteri în sala să ne susțină, să ne ajute să trecem peste acest trac al debutului".
Corona și CSM Lugoj s-au întâlnit și în perioada de pregătire, când brașovencele sau impus clar în Banat, 3 la 0, în cadrul Cupei CSM Lugoj.













