Ascultă Radio România Brașov FM Live

Alexandru Tomescu interpretează Philip Glass la Sala Radio

Alexandru Tomescu va interpreta la Sala Radio „The American Four Seasons” de Philip Glass, într-un concert dirijat de Gabriel Bebeșelea.

Alexandru Tomescu interpretează Philip Glass la Sala Radio
Afiș eveniment / Foto: Radio România

Articol de Radio România, 19 Martie 2025, 10:18

Vineri, 21 martie, de la ora 19:00, cunoscutul violonist Alexandru Tomescu, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio, va interpreta la Sala Radio The American Four Seasons pentru vioară și orchestră, lucrare semnată de Philip Glass, unul dintre marii compozitori americani contemporani.

Creația lui Glass face trimitere la celebra suită de concerte Anotimpurile de Vivaldi, dar muzicianul american lansează o provocare publicului. Părțile partiturii sale nu sunt intitulate clar, astfel încât rămâne la latitudinea ascultătorului ce parte corespunde cărui anotimp, funcție de stările pe care le resimte.

Evenimentul prezentat de Orchestra Națională Radio și dirijat de Gabriel Bebeșelea se va încheia cu Simfonia nr. 4 - The Jungle, concepută de alt mare creator american: Wynton Marsalis, deținător a 9 premii Grammy.

Simfonia ne va purta în lumea cosmopolită, fascinantă și captivantă a New York-ului, în energia frenetică ce definește orașul american: „New York City este cea mai fluidă, plină de tensiune și cea mai cosmopolită metropolă pe care lumea modernă a văzut-o vreodată”, spune Wynton Marsalis.

Capodopera lui Marsalis evidențiază paradoxurile care definesc orașul New York, dar este și o meditație asupra a ceea ce înseamnă a fi uman astăzi. O încercare de a înțelege vâltoarea vieții moderne și de a le aminti ascultătorilor ce ne unește.

Gabriel Bebeșelea este dirijor principal al Filarmonicii George Enescu și director artistic al ansamblului de instrumente de epocă și al festivalului Musica Ricercata.

Muzicianul român se bucură de o carieră internațională bogată, fiind invitatul unor ansambluri apreciate: Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Konzerthausorchester Berlin, Orchestre National du Capitole de Toulouse, Orchestre Philharmonique de Marseille, Royal Philharmonic Orchestra, Orquesta Sinfónica de Castilla y León, Orchestra Simfonică din Barcelona și cea din Singapore, Orchestra Filarmonică Națională a Rusiei etc.

Printre momentele importante ale stagiunii 2024/25 se numără debutul cu Orchestra Filarmonică din Shanghai, conducerea în turneu a Orchestrei Tonkunstler și participarea cu Orchestra de Cameră Română la Choriner Musiksommer și Concertgebouw Amsterdam.

Gabriel Bebeșelea este cunoscut și pentru faptul că se dedică cercetării și redescoperirii muzicii și este responsabil pentru descoperirea mai multor capodopere muzicale demult uitate sau neglijate. În 2017, pentru a scoate la lumină o astfel de muzică, a fondat ansamblul Musica Ricercata - un colectiv artistic internațional dedicat interpretării informate din punct de vedere istoric a muzicii.

În 2015, Gabriel Bebeșelea a studiat cu doi dintre cei mai apreciați dirijori din lume: Bernard Haitink la Festivalul de la Lucerna și cu dirijorul Kurt Masur la Festivalul Aurora Classical. În 2011 a primit o bursă constând într-un stagiu la Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam, unde a avut posibilitatea de a asista la repetițiile și concertele unora dintre cei mai reprezentativi dirijori din prezent.

După o carieră bogată realizată în Europa și în lume, presărată cu succese în săli precum Théâtre des Champs Elysées - Paris, Carnegie Hall - New York sau Metropolitan Arts Centre – Tokio, sub bagheta unor dirijori de renume precum Valery Gergiev, Kurt Masur sau Christoph Eschenbach, Alexandru Tomescu a revenit în România, unde s-a implicat în organizarea unor turnee naţionale de muzică clasică, realizate exclusiv din fonduri private.

A devenit protagonistul unor evenimente–pilot în lumea muzicală românească: a interpretat pe Stradivarius într-o staţie de metrou, pentru a dovedi că există o însemnată receptivitate pentru muzica de calitate și într-o pădure pentru a milita împotriva exploatării iraţionale a domeniului forestier.

A interpretat în faţa unei case în ruine, pentru a stopa distrugerea clădirilor aflate în Patrimoniul Naţional, dar și cu scopul adunării de fonduri pentru Asociaţia Nevăzătorilor din România sau pentru protezarea auditivă a copiilor cu deficienţe de auz.

Este printre primii artişti care şi-a făcut o misiune clară din a purta mesajul muzicii clasice în oraşe româneşti în care nu există filarmonici.

Solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România, Alexandru Tomescu nu se rezumă doar la a interpreta în faţa publicului său, ci cultivă un dialog intens cu acesta, fie de pe scenă, fie prin interviurile pe care le acordă la televiziuni şi radiouri.

Fie că vocea se aude la Radio România Muzical sau la Radio Guerrilla, fie că vorbele sale sunt tipărite în Dilema Veche sau în revista Viva!, el explică ce înseamnă să fii artist în România secolului XXI și ce surse îi hrănesc inspiraţia.

Angajamentul pe care şi l-a asumat în momentul în care a primit în folosință vioara Stradivarius Elder-Voicu, în 2007, a fost acela de a familiariza un număr cât mai mare de români cu sunetul splendidului instrument, misiune îndeplinită în primul rând prin turneele sale naționale.

Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, dar și live online pe site-urile celor două posturi de radio și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021.314.68.00). Programul casei de bilete, pe www.salaradio.ro - secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro.

Muzeul de Artă Brașov lansează HerArt.ro, o platformă dedicată recuperării și promovării creației artistelor din patrimoniul cultural românesc
Știri culturale 14 Octombrie 2026, 11:23

Muzeul de Artă Brașov lansează HerArt.ro, o platformă dedicată recuperării și promovării creației artistelor din patrimoniul cultural românesc

Her Art: Platforma digitală care readuce în atenție contribuția artistelor la istoria artei românești

Muzeul de Artă Brașov lansează HerArt.ro, o platformă dedicată recuperării și promovării creației artistelor din patrimoniul cultural românesc
Cristian Mandeal deschide stagiunea 98 a Orchestrei Naționale Radio
Știri culturale 13 Octombrie 2026, 14:48

Cristian Mandeal deschide stagiunea 98 a Orchestrei Naționale Radio

Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski.

Cristian Mandeal deschide stagiunea 98 a Orchestrei Naționale Radio
Haciaturian revine după 54 de ani la Filarmonica Brașov
Știri culturale 13 Octombrie 2026, 12:20

Haciaturian revine după 54 de ani la Filarmonica Brașov

Filarmonica Brașov readuce în repertoriul său, după 54 de ani, Simfonia nr. 2 de Aram Haciaturian, într-un...

Haciaturian revine după 54 de ani la Filarmonica Brașov
Centenar John Coltrane și Miles Davis aniversat de Big Band-ul Radio România
Știri culturale 12 Octombrie 2026, 13:56

Centenar John Coltrane și Miles Davis aniversat de Big Band-ul Radio România

Printre piesele pe care le veți asculta la Sala Radio se numără titluri ca Milestones, So What, Impressions și Blue Trane.

Centenar John Coltrane și Miles Davis aniversat de Big Band-ul Radio România
Filmul românesc „Fjord”, cel mai puternic debut în Box Office
Știri culturale 12 Octombrie 2026, 10:43

Filmul românesc „Fjord”, cel mai puternic debut în Box Office

„Fjord”, de Cristian Mungiu, a înregistrat cel mai puternic debut la box office-ul nord-american, cu încasări de 124.000 de...

Filmul românesc „Fjord”, cel mai puternic debut în Box Office
Spectacolul Maestrul și Măiastra ajunge la Centrul Cultural Reduta
Știri culturale 09 Octombrie 2026, 15:49

Spectacolul Maestrul și Măiastra ajunge la Centrul Cultural Reduta

Evenimentul teatral-muzical are la bază povestea misterioasă dintre Maria Tănase și Constantin Brâncuși.

Spectacolul Maestrul și Măiastra ajunge la Centrul Cultural Reduta
Celebrul harpist Xavier de Maistre deschide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio
Știri culturale 08 Octombrie 2026, 23:24

Celebrul harpist Xavier de Maistre deschide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio

Orchestra de Cameră Radio își deschide noua stagiune cu o seară dedicată rafinamentului muzicii franceze de la cumpăna sec....

Celebrul harpist Xavier de Maistre deschide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio
Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie
Știri culturale 08 Octombrie 2026, 23:19

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie

Evenimentul aduce din nou pe scenă, după o absență de 8 ani, artiștii care au marcat topurile și preferințele publicului în...

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie

Ştiri din Muzică

„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București

„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București

„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București
Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa

Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa

Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa
Electric Castle va avea loc între 15 şi 18 iulie 2027

Electric Castle va avea loc între 15 şi 18 iulie 2027

Electric Castle va avea loc între 15 şi 18 iulie 2027
Trupa The Mono Jacks se destramă

Trupa The Mono Jacks se destramă

Trupa The Mono Jacks se destramă