Ascultă Radio România Brașov FM Live

Alice Francis deschide stagiunea Big Band-ului Radio

Big Band-ului Radio dirijat de Simona Strungaru își deschide noua stagiune pe scena bucureșteană cu un concert „electrizant”: The Magic of… Electro Swing.

Alice Francis deschide stagiunea Big Band-ului Radio
Jazz Sala Radio / Foto: Alexandru Dolea

Articol de Anna-Martina Piukovici, 14 Octombrie 2024, 15:59

Joi, 17 octombrie, de la ora 19:00, sunteți invitați la Sala Radio în pași de… swing!

Invitată specială a serii este Alice Francis (Germania).

Evenimentul inedit pentru scena muzicală din România îmbină sonoritățile clasice de big band cu electro-swing, influențe pop sau hip-hop și versatila voce a lui Alice Francis.

În prezent, Alice Francis joacă rolul principal în spectacolul-omagiu dedicat celebrei Josephine Baker și intitulat Josephine, pe scena legendarei scene Wintergarten Varieté din Berlin.

Povestea de viață a cântăreței este la fel de spectaculoasă precum cariera sa artistică.

Născută la Timișoara, Alice Francis provine dintr-o familie în care mama era din Maramureș și tatăl din Tanzania, sosit în România pentru a studia stomatologia.

La vârsta de 5 ani, a plecat cu părinții în Germania, dar a păstrat legătura cu țara petrecându-și vacanțe aici alături de familia mamei.

După ce Alice Francis și-a lansat albumul de debut St. James Ballroom (Universal Music Germany), în 2012, a prezentat un turneu mondial cu trupa sa și de atunci a lansat în total trei albume (Electric Shock – 2017, Club Noir – 2023).

A fost invitată pe scena unor mari festivaluri precum legendarul Montreux Jazz Festival, Africas Jazz à Carthage, Charlons en Champagne sau la evenimente gigantice precum Tomorrowland. Muzica sa este o combinație de ritmuri electronice moderne din pop și hip hop, amestecate cu swing de școală veche, jazz vintage și Charleston din anii ’20.

În 2022, Alice Francis a avut un rol de invitat în serialul istoric El Dorado KaDeWe (produs de televiziunea națională germană ARD) și a avut șansa de a interpreta piesa-temă (What Should Bother You) exclusiv pentru serial.

Coloana sonoră a câștigat Premiul Televiziunii Germane pentru cea mai bună coloană sonoră în același an.

Big Band-ul Radio va prezenta piese din repertoriul original al lui Alice Francis, precum Catch the Killer sau Cakes and Applepies, în versiuni orchestrate de Simona Strungaru și Florian Radu și titluri consacrate ale stilului swing, într-o interpretare actuală, cu inserții ale DJ-ului Goldielocks.

Vor evolua în concert și dansatori de Swing și Lindy Hop, membri ai Companiei de dans Jazz Roots Bucharest.

Cu energia și pasiunea specifice swing-ului, Jazz Roots Bucharest aduce energia originală a Lindy Hop-ului pe scena Sălii Radio, după succesele înregistrate în colaborările cu Big Band-ul Radio începând din toamna anului 2022.

Trupa Jazz Roots Bucharest, înființată de Cristina Ciobanu în martie 2022, este compusă din profesioniști din domenii diverse, uniți de pasiunea comună pentru swing și de dorința de a învăța și a dărui mai departe povestea acestui dans. Cristina Ciobanu dansează din 2017. Este prima femeie din România care a avut inițiativa de popularizare a acestui stil de dans și printre primii care au demarat comunitatea de swing în București.

Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, dar și live online pe site-urile celor două posturi de radio și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021.314.68.00). Programul casei de bilete, pe www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete.

Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro.

Următorul film din franciza „Star Wars” va fi regizat de Jon Watts
Știri culturale 29 Septembrie 2026, 10:32

Următorul film din franciza „Star Wars” va fi regizat de Jon Watts

Jon Watts a devenit cunoscut după ce a regizat trilogia de succes „Spider-Man” cu Tom Holland.

Următorul film din franciza „Star Wars” va fi regizat de Jon Watts
Ascultă 5 minute de muzică clasică - un nou debut
Știri culturale 28 Septembrie 2026, 17:43

Ascultă 5 minute de muzică clasică - un nou debut

Ascultă 5 minute de muzică clasică reîncepe din 1 octombrie în spațiile neconvenționale din întreaga țară, derulându-se deja...

Ascultă 5 minute de muzică clasică - un nou debut
Vești bune pentru iubitorii de teatru! Săptămâna Comediei revine la Brașov
Știri culturale 28 Septembrie 2026, 14:33

Vești bune pentru iubitorii de teatru! Săptămâna Comediei revine la Brașov

Între 2 și 8 noiembrie revine la Brașov Săptămâna Comediei (ediția a 13-a), care va aduce pe scena de la Teatrul...

Vești bune pentru iubitorii de teatru! Săptămâna Comediei revine la Brașov
Veste bună pentru melomanii brașoveni!
Știri culturale 23 Septembrie 2026, 16:05

Veste bună pentru melomanii brașoveni!

Joi, 24 septembrie, Filarmonica Brașov deschide oficial stagiunea cu numărul 149. Vestea mai puțin bună este că evenimentul...

Veste bună pentru melomanii brașoveni!
Povestea misterioasă dintre Constantin Brâncuși și Maria Tănase, la Centrul Cultural Reduta
Știri culturale 23 Septembrie 2026, 15:38

Povestea misterioasă dintre Constantin Brâncuși și Maria Tănase, la Centrul Cultural Reduta

„Maestrul și Măiastra” este titlul spectacolului teatral-muzical, care are la bază povestea misterioasă dintre...

Povestea misterioasă dintre Constantin Brâncuși și Maria Tănase, la Centrul Cultural Reduta
„Emoții prahovene, pe simeze brașovene”, la Reduta
Știri culturale 23 Septembrie 2026, 15:20

„Emoții prahovene, pe simeze brașovene”, la Reduta

„Emoții prahovene, pe simeze brașovene”, cu 13 artiști ai Asociației „Câmpina Artelor”, care...

„Emoții prahovene, pe simeze brașovene”, la Reduta
Festivalul Național de Muzică și Dans “Ecoul Pietrei Craiului”, între 2 și 4 octombrie, la Zărnești
Știri culturale 21 Septembrie 2026, 20:52

Festivalul Național de Muzică și Dans “Ecoul Pietrei Craiului”, între 2 și 4 octombrie, la Zărnești

Sute de copiii si tineri talentați vor concura în cadrul celei de-a XIII-a ediții a Festivalului Național de Muzică și...

Festivalul Național de Muzică și Dans “Ecoul Pietrei Craiului”, între 2 și 4 octombrie, la Zărnești
„Sunetul muzicii”, spectacol reprogramat din luna iunie, în weekend, pe scena Operei Brașov
Știri culturale 21 Septembrie 2026, 16:59

„Sunetul muzicii”, spectacol reprogramat din luna iunie, în weekend, pe scena Operei Brașov

Spectacolul Operei reprogramat din luna iunie, „Sunetul muzicii”, musical de Richard Rodgers, va fi prezentat...

„Sunetul muzicii”, spectacol reprogramat din luna iunie, în weekend, pe scena Operei Brașov

Ştiri din Muzică

Trupa The Mono Jacks se destramă

Trupa The Mono Jacks se destramă

Trupa The Mono Jacks se destramă
U2 a lansat „Silencio”, al doilea single de pe albumul „Carnaval De Luz”

U2 a lansat „Silencio”, al doilea single de pe albumul „Carnaval De Luz”

U2 a lansat „Silencio”, al doilea single de pe albumul „Carnaval De Luz”
1 octombrie - Ziua internațională a muzicii

1 octombrie - Ziua internațională a muzicii

1 octombrie - Ziua internațională a muzicii
Celine Dion, apariție surpriză la deschiderea Săptămânii Modei de la Paris

Celine Dion, apariție surpriză la deschiderea Săptămânii Modei de la Paris

Celine Dion, apariție surpriză la deschiderea Săptămânii Modei de la Paris