Ascultă Radio România Brașov FM Live

Luiza Zan Symphonic - primul concert simfonic cu piese compuse de Luiza Zan

Miercuri, 9 aprilie, de la ora 19:00, cunoscuta solistă de jazz Luiza Zan și Orchestra de Cameră Radio vă invită la Sala Radio la un eveniment special: Luiza Zan Symphonic, primul concert simfonic pe muzică scrisă chiar de Luiza Zan și orchestrată de talentatul compozitor, dirijor și pianist Andrei Petrache.

Luiza Zan Symphonic - primul concert simfonic cu piese compuse de Luiza Zan
Afiș eveniment / Foto: organizatori

Articol de Radio România, 04 Aprilie 2025, 16:44

Pe scena Sălii Radio vor urca și invitații Luizei Zan: Răzvan Florescu la vibrafon și percuții, Philip Goron la tobe și percuții și Mike Alex la chitară bas, alături de care Andrei Petrache va dirija și va acompania la pian vocea bogată în culori a solistei serii.

Printre piesele pe care le veți asculta se numără Her Violin, Stop and Stare, She Reigns, Her, Athene Noctua, In My Village sau In This Moment.

„Muzica este o reverie, o poveste care se apropie ca sonoritate de muzica de film, pe care se pot așeza imagini, dorințe, povești nescrise încă. Vă așteptăm să desenăm, să imaginăm, să scriem și să cântăm împreună povestea acestei seri!”, declară Luiza Zan despre evenimentul de la Sala Radio

Luiza Zan a absolvit cursurile Universităţii de Arte George Enescu din Iaşi și, ulterior, a experimentat ea însăși ipostaza de pedagog – între anii 2008-2010 a predat jazz vocal la Universitatea Națională de Muzică București și între anii 2010 – 2014 a susținut cursul de jazz vocal în cadrul taberei de muzică IconArts.

A studiat jazz cu saxofonistul american Rick Condit şi cu pianistul american Armen Donelian.

În 2014, Luiza Zan a obținut premiul al II-lea la Shure Jazz Voice Competition, în cadrul festivalului de Jazz din Montreux, Elveţia, cel mai vechi festival din Europa şi unul dintre cele mai aclamate din lume.

Anul 2004 îi adusese deja o recunoaștere importantă în cariera sa: premiul I la festivalul Cerbul de Aur, secţiunea interpretare, alături de trupa Slang.

Muzica Luizei Zan este rezultatul unei combinații inedite de influențe: New jazz inspirat de Billie Holliday, Ella Fitzgerald, Kurt Elling, Dianne Reeves şi mai ales Nat King Cole, Soul & funk inspirat de Aretha Franklin, Chakka Khan, Erykah Badu, Hip hop & R&b, inspirat de D‘Angelo, Angie Stone, Bilal.

A cântat cu nume sonore din țară, ca Sorin Romanescu, Mircea Tiberian, Pedro Negrescu, Romeo Cosma, Ion Baciu Jr., Mihai Iordache, Alex Man, Abert Tajti, Liviu Butoi, Nicolas Simion, Arthur Balogh, Cătălin Milea, Sebastian Burneci, Vlad Popescu, Emil Bâzgă, Big Band-ul Radio, precum și cu muzicieni străini: Rick Condit, Dave Stamps, Petras Geniusas, Corrine Chapelle, Gyarfas Istvan, Berkes Balazs, Peter Sarik, UNC Jazz Lab 1, McNeese State University Big Band.

Luiza Zan a compus și muzică de film, pentru producțiile Carambol, Circul Vesel (o producție HBO) și Maria (nominalizat la categoria „cel mai bun film documentar” la Festivalul de la Lucarno - 2013).

Muzica ei a fost apreciată și pe scenele de teatru din România. A compus muzica pentru spectacolul Năpasta – regia: Radu Afrim – care se joacă la Teatrul Național București (și în care este și protagonistă) și muzica spectacolului Trei Rupturi – tot în regia lui Radu Afrim – care se joacă la Teatrul Andrei Mureșanu (și în care Luiza Zan are o apariție live pe durata întregului spectacol).

Andrei Petrache este un tânăr pianist, compozitor, aranjor și dirijor român. Membru stagiar al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, este dublu-licențiat în specializările Compoziție Clasică și Dirijat Orchestră, obținând ulterior diploma de Master în compoziție și continuând în prezent ca doctorand și cadru didactic asociat, la Universitatea Națională de Muzică București.

Andrei este o prezență constantă pe scenele de concerte din România și din străinătate. Activitatea sa interpretativă se extinde pe trei continente și se orientează spre scena de jazz. Performanțele sale interpretative au fost răsplătite cu peste 30 de premii la concursuri naționale.

În domeniul compoziției, Andrei este autorul a peste 80 de lucrări, dintre care peste 30 au fost premiate la diverse concursuri de compoziție naționale sau internaționale. Comandate sau interpretate de instituții culturale de prestigiu (Filarmonica G. Enescu - 2023, Orchestra de Cameră Radio - 2025), lucrările sale au fost prezentate în numeroase concerte sau festivaluri din Europa și Asia.

Răzvan Florescu a absolvit studiile de Master ale Universității Naționale de Muzică București la secția de Jazz, sub îndrumarea prof. univ. dr. Mircea Tiberian (în 2022) și studiile de licență, la secția percuție, clasa lect. univ. dr. Sorin Rotaru (în 2020), în cadrul aceleiași universități. În prezent, este profesor titular de percuție la Școala Gimnazială de Arte nr. 5 din București și la Colegiul Național de Muzică George Enescu. În perioada 2018-2019 a beneficiat de o bursă Erasmus+, având oportunitatea de a studia la Academia de Muzică Janacek din Brno, Cehia.

Are o vastă activitate concertistică în calitate de solist cât și parte din ansambluri de muzică de cameră (Luiza Zan Quintet, RVQ, PERCUSSIONescu, Tumbe, etc.), atât în România cât și în Europa (Franța, Germania, Rusia, Cehia). De asemenea, a colaborat la unele dintre cele mai importante orchestre din țară (Orchestra Națională Radio, Filarmonica George Enescu, Orchestra Română de Tineret, Filarmonica Sibiu etc.).

A obținut numeroase premii: premiul pentru cea mai buna formație la Festivalul Internațional de Jazz Johnny Răducanu - 2023 (JazzQuarters), Bursa de Excelență oferită de UNMB în 2021 și 2019, premiul pentru cea mai bună compoziție la Sibiu Jazz Competition - 2021 (RVQ), premiul I la două categorii în cadrul Concursului de Jazz de la Iași - 2020 pentru cea mai bună compoziție și pentru cea mai bună interpretare (RVQ), premiul I la Festivalul Muzicii Maghiare în 2019 (PERCUSSIONescu) ș.a.

Philip Goron este un percuționist activ în muzica clasică, jazz și world music. A studiat la Universitatea Națională de Muzică București (UNMB) și la MDW Viena, fiind distins cu Bursa Yamaha pentru Interpretare Muzicală și Bursa de Excelență a UNMB. Colaborează cu orchestre prestigioase și ansambluri de jazz, fiind toboșar în Mădălina Pavăl Orchestra, Amphitrio și Luiza Zan Quintet. A susținut concerte pe scene importante și a înregistrat albume apreciate. În prezent este, din 2025, Artist Oficial Sonor (celebra firmă germane producătoare de instrumente de percuție).

Alexandru „Mike” Marin a absolvit Colegiul Național de Muzică George Enescu (secția de contrabas clasic) și Universitatea Națională de Muzicǎ București (secția Compoziție-Jazz). A acumulat o vastă experiență concertistică atât ca solist cât și ca membru al unor orchestre din România și Europa. Mike a colaborat cu orchestre de renume, precum Bucharest Jazz Orchestra, Big Band-ul Radio și Orchestra Simfonică București (OSB), dar și cu artiști consacrați din țară – Cătălin Milea, Mircea Tiberian, Alex Man, Sebastian Burneci, Nicolas Simion, Sorin Zlat, Paolo Profetti – și din străinătate Alex Sipiagin, Emiliano Sampaio, Tobias Hoffmann.

În prezent, este membru al Răzvan Florescu Quartet, Sebastian Burneci Quintet, colaborator al Big Band-ului Radio, al Viorica Pintilie Quintet, Norzeatic și Qinta Spartǎ, Corina Sirghi & Toma Dimitriu quartet, trio-ului de jazz contemporan Amphitrio (alături de care a susținut un turneu internațional în 2024) și Luiza Zan Quintet.

În perioada 2016-2017 a făcut parte din programul Erasmus+, prin care a susținut concerte în Italia și Lituania. În anul 2019, a participat la o tabărǎ de vară la Malaga (Spania) unde a lucrat cu personalități ale jazzului din New York.

Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, dar și live online pe site-urile celor două posturi de radio și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021.314.68.00).

Programul casei de bilete, pe www.salaradio.ro - secțiunea Bilete.

Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro.

Două spectacole-document despre Fericitul Cardinal Iuliu Hossu, la Radio România Cultural
Știri culturale 02 Octombrie 2026, 16:14

Două spectacole-document despre Fericitul Cardinal Iuliu Hossu, la Radio România Cultural

Cele două scenarii dedicate Fericitului Cardinal Iuliu Hossu prezintă personalitatea acestuia, precum și tratamentul inuman...

Două spectacole-document despre Fericitul Cardinal Iuliu Hossu, la Radio România Cultural
„Arta ca destin – Lucia Stănescu”: expoziție și lansare de volum autobiografic, miercuri seară, la Biblioteca Județeană
Știri culturale 29 Septembrie 2026, 17:19

„Arta ca destin – Lucia Stănescu”: expoziție și lansare de volum autobiografic, miercuri seară, la Biblioteca Județeană

„ARTA CANTATA│ ARTA CA DESTIN – Lucia Stănescu, vocea care a cucerit lumea” este titlul expoziției ce va fi...

„Arta ca destin – Lucia Stănescu”: expoziție și lansare de volum autobiografic, miercuri seară, la Biblioteca Județeană
Următorul film din franciza „Star Wars” va fi regizat de Jon Watts
Știri culturale 29 Septembrie 2026, 10:32

Următorul film din franciza „Star Wars” va fi regizat de Jon Watts

Jon Watts a devenit cunoscut după ce a regizat trilogia de succes „Spider-Man” cu Tom Holland.

Următorul film din franciza „Star Wars” va fi regizat de Jon Watts
Ascultă 5 minute de muzică clasică - un nou debut
Știri culturale 28 Septembrie 2026, 17:43

Ascultă 5 minute de muzică clasică - un nou debut

Ascultă 5 minute de muzică clasică reîncepe din 1 octombrie în spațiile neconvenționale din întreaga țară, derulându-se deja...

Ascultă 5 minute de muzică clasică - un nou debut
Vești bune pentru iubitorii de teatru! Săptămâna Comediei revine la Brașov
Știri culturale 28 Septembrie 2026, 14:33

Vești bune pentru iubitorii de teatru! Săptămâna Comediei revine la Brașov

Între 2 și 8 noiembrie revine la Brașov Săptămâna Comediei (ediția a 13-a), care va aduce pe scena de la Teatrul...

Vești bune pentru iubitorii de teatru! Săptămâna Comediei revine la Brașov
Veste bună pentru melomanii brașoveni!
Știri culturale 23 Septembrie 2026, 16:05

Veste bună pentru melomanii brașoveni!

Joi, 24 septembrie, Filarmonica Brașov deschide oficial stagiunea cu numărul 149. Vestea mai puțin bună este că evenimentul...

Veste bună pentru melomanii brașoveni!
Povestea misterioasă dintre Constantin Brâncuși și Maria Tănase, la Centrul Cultural Reduta
Știri culturale 23 Septembrie 2026, 15:38

Povestea misterioasă dintre Constantin Brâncuși și Maria Tănase, la Centrul Cultural Reduta

„Maestrul și Măiastra” este titlul spectacolului teatral-muzical, care are la bază povestea misterioasă dintre...

Povestea misterioasă dintre Constantin Brâncuși și Maria Tănase, la Centrul Cultural Reduta
„Emoții prahovene, pe simeze brașovene”, la Reduta
Știri culturale 23 Septembrie 2026, 15:20

„Emoții prahovene, pe simeze brașovene”, la Reduta

„Emoții prahovene, pe simeze brașovene”, cu 13 artiști ai Asociației „Câmpina Artelor”, care...

„Emoții prahovene, pe simeze brașovene”, la Reduta

Ştiri din Muzică

Trupa The Mono Jacks se destramă

Trupa The Mono Jacks se destramă

Trupa The Mono Jacks se destramă
U2 a lansat „Silencio”, al doilea single de pe albumul „Carnaval De Luz”

U2 a lansat „Silencio”, al doilea single de pe albumul „Carnaval De Luz”

U2 a lansat „Silencio”, al doilea single de pe albumul „Carnaval De Luz”
1 octombrie - Ziua internațională a muzicii

1 octombrie - Ziua internațională a muzicii

1 octombrie - Ziua internațională a muzicii
Celine Dion, apariție surpriză la deschiderea Săptămânii Modei de la Paris

Celine Dion, apariție surpriză la deschiderea Săptămânii Modei de la Paris

Celine Dion, apariție surpriză la deschiderea Săptămânii Modei de la Paris