320 de ani de la prima menţiune documentară a orașului Predeal

Miercuri, 26 februarie, se împlinesc 320 ani de la prima menţiune documentară a Predealului, în scrisoarea voievodului Constantin Brâncoveanu către jupân Andreas, marele jude al Cetăţii Braşovului, în legătură cu un transport de marfă, anunță RADOR.

Predealul este orașul situat la cea mai mare altitudine din România (1030-1110 m.) şi este așezat pe Valea Prahovei, lângă trecătoarea cu același nume din Carpații Meridionali, între Muntenia și Transilvania. Localitatea are ca delimitări râurile Prahova la sud și Timiș la nord şi este mărginit de masivele Postăvarul, Piatra Mare și Bucegi.

Cercetări arheologice desfăşurate în această zonă de-a lungul anilor, au scos la iveală că, după toate probabilităţile, în neolitic – anii 1200 – 800 î.Hr. -, zona era populată, aici fiind dezvăluit un depozit de bronz datând din această epocă, compus din coliere masive, o sabie „frumos meşteşugită” şi un topor cu tortiţă. Acest aspect al locuirii zonei în neolitic, a fost întărit şi de descoperirea, la Sinaia, a unui depozit similar care cuprindea, printre altele, 26 de topoare din bronz.

A urmat epoca romană, şi absenţa oricăror urme arheologice din acea perioadă, semn că legiunile romane evitau defileul de la Posada, preferând accesul în Transilvania prin Valea Teleajenului şi pasul Tabla Buţii.

În anul 1358, este menţionat documentar pentru prima dată „Drumul Văii Prahova”, într-un act prin care regele Ungariei, Ludovic, permite negustorilor din Braşov libera trecere „între Buzău şi Prahova, adecă de la vărsarea Ialomiţei până la vărsarea Siretului în Dunăre”.

Marele Dicţionar Geografic al României, editat la Bucureşti, în anul 1898, menţionează faptul că, între anii 1360 şi 1372, armata ardelenească condusă de voievodul Nicolae împotriva lui Vladislav Basarab, ar fi intrat în Ţara Românească, pe la Predeal, la acea vreme doar o simplă potecă de munte.

Au urmat, în secolul al XIII-lea, actele prin care domnitorii Ţării Româneşti confirmă negustorilor braşoveni privilegii comerciale primite încă din vremea lui Mircea cel Mare, acte care menţionează drumul Văii Prahova: Dan al II-lea, în anul 1442, Valdislav al II-lea, în anul 1452 şi Vlad Ţepeş, în anul 1476.

În anul 1593, un Hrisov al domnitorului Alexandru cel Rău, menţionează existenţa unei vămi pe drumul Văii Prahova – cel mai probabil la Câmpina – , alături de Vama Branului şi Vama Teleajenului.

În anul 1611, Pasul Predeal a fost folosit – conform altor istorici – pentru prima dată la trecerea oştilor către Ardeal, atunci când saşii braşoveni îi solicită ajutor domnitorului muntean Radu Şerban, pentru a-i apăra de prigoana lui Gabriel Bathory, principele de atunci al Ardealului. Oştile Lui Radu Şerban, au trecut prin acest pas necunoscut, şi au înfrânt oştile lui Bathory.

Primii locuitorii ai Văii Superioare a Prahovei au fost schimnicii, mocanii şi tâlharii. Tradiţia orală pomeneşte de un schimnic pe nume Diham şi faptul că până în anul 1665, când s-a edificat o bisericuţă din lemn la poalele muntelui Furnica, cu hramul Sf. Nicolae, toţi schimnicii din Bucegi se adunau la schitul Lespezi-Posada Veche de lângă Comarnic, unde erau împărtăşiţi de către stareţ.

Zona Predeal a început să fie popultă, însă rămânea izolată şi greu accesibilă, aici fiind locul preferat de jaf al tâlharilor, deveniţi spaima drumeţilor, monahilor şi păstorilor.

Materialul complet, AICI