Fosta consilieră locală PSD Raluca Stancu, reținută pentru înșelăciune
Partidul s-a delimitat de anchetă și a luat act de demisia acesteia din Consiliul Local Brașov
Articol de Adina Chirvasă, 01 Noiembrie 2026, 09:51
Fosta consilieră locală PSD Raluca Stancu a fost reținută pentru 24 de ore într-un dosar de înșelăciune, după ce a fost audiată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov. Pentru moment, nu au fost făcute publice mai multe detalii, ancheta fiind în desfășurare. Pe de altă parte, conducerea partidului s-a delimitat de Stancu, subliniind că, cităm:
„Pentru PSD Brașov, respectarea legii și responsabilitatea celor care ocupă funcții publice sunt principii care nu se negociază. În cazul doamnei Raluca Stancu, considerăm că toate aspectele trebuie clarificate cu seriozitate, pe baza faptelor și a concluziilor instituțiilor competente”, am încheiat citatul.
Conducerea partidului nu comentează fondul anchetei, dar anunță că a luat act de suspendarea Ralucăi Stancu din partid și din Biroul Organizației Municipale PSD Brașov, precum și de demisia acesteia din funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Brașov. Raluca Stancu era la al doilea mandat în Consiliul Local.













