Ascultă Radio România Brașov FM Live

80 de stații de încărcare a mașinilor electrice în cartierele brașovene

80 de stații de încărcare a mașinilor electrice și a celor hibrid plug-in urmează a fi instalate în oraș. De această dată, în interiorul cartierelor.

80 de stații de încărcare a mașinilor electrice în cartierele brașovene
Stații încărcare / Foto: Primăria Brașov

Articol de Adina Chirvasă, 10 Februarie 2025, 16:11

Proiectul va fi realizat cu fonduri nerambursabile, au anunțat reprezentanții municipalității. Deocamdată, însă, acesta este doar la etapa de licitație, iar ofertele sunt așteptate până în 26 februarie.

„Fiecare stație este prevăzută cu două puncte de încărcare de 22 de kilowați. Asta înseamnă că cea mai mare parte a mașinilor electrice se pot încărca prin intermediul acestor stații. Odată cu această investiție, municipalitatea trece la o altă etapă de furnizare a infrastructurii necesare acestor autoturisme. Dacă până acuma, stațiile de încărcare erau amplasate în zonele intens circulate, cele 80 de stații vor fi amplasate în interiorul cartierelor, astfel încât cei care locuiesc în acea zonă să-și poată încărca mașina cât mai aproape de locuință”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea.

Valoarea finanțării nerambursabile pentru cele 80 de stații de încărcare, asigurată 100% de Agenția Fondului pentru Mediu, este de peste 4,7 milioane lei.

Durata maximă de realizare a documentației este de 60 de zile, iar pentru livrare și montarea echipamentelor, câștigătorul licitației va avea 180 de zile de la data ordinului de începere a lucrărilor.

În municipiul Brașov sunt înregistrate peste 1.200 de autovehicule electrice, inclusiv autobuze; motociclete, motorete și scutere. Lor li se adaugă aproape 7000 de autoturisme hibrid, dintre care o parte semnificativă sunt cu sistem plug-in, și 5 autovehicule de până la 12 tone inclusiv.

În prezent, Primăria Brașov a instalat următoarele stații publice:

Str. Nicolae Iorga, la Parcul Titulescu:

- 4 stații de 50 kW DC + 22 kW AC (finanțate din bugetul local, instalate în 2020).

Bd. Eroilor, Zona Muzeul de Artă – Capitol, parcare publică:

- 2 stații de 22 kW AC, una cu două posturi de încărcare și una cu un singur post (finanțate din bugetul local, operaționale din 2016).

Parcarea multietajată Poiana Mică:

- 1 stație de 100 kW DC + 22 kW AC (finanțată prin Administrația Fondului pentru Mediu).

Parcarea multietajată Regina Maria:

- 4 stații de 100 kW DC + 22 kW AC (finanțate prin Administrația Fondului pentru Mediu).

Terminal transport RATBV Poienelor:

- 2 stații de 100 kW DC + 22 kW AC (finanțate prin Administrația Fondului pentru Mediu).

Parcare Gara Brașov:

- 2 stații de 100 kW DC + 22 kW AC (finanțate prin Administrația Fondului pentru Mediu).

Parcare zona fostului stadion municipal:

- 3 stații de 100 kW DC + 22 kW AC (finanțate prin Administrația Fondului pentru Mediu).

Parcarea de lângă terminalul de transport RATBV Rulmentul:

- 3 stații de 100 kW DC + 22 kW AC (finanțate prin Administrația Fondului pentru Mediu).

Parcarea Regina Maria:

- 8 stații de reîncărcare lentă, gratuite.

Locații cu stații de încărcare în curent alternativ (22 kW), gratuite:

- B-dul Griviței nr. 49.

- B-dul Griviței nr. 69.

- Calea București, breteaua spre str. Carpaților (vizavi de Inspectoratul de Stat în Construcții) – 2 stații.

- Str. Crinului – 2 stații.

- Str. Avram Iancu, în apropiere de intersecția cu str. Morii.

- Str. Avram Iancu, în apropiere de fabrica Vel-Pitar.

- Str. Independenței, în apropiere de Piața Tractorul.

- Parcarea de la Grădina Zoologică.


Eveniment omagial, la 39 de ani de la Revolta muncitorilor din Brașov
Ştiri din Brașov 15 Noiembrie 2026, 14:27

Eveniment omagial, la 39 de ani de la Revolta muncitorilor din Brașov

Va rula documentarul ”Secția 440”, producție a Centrului Cultural ”Apollonia Hirscher”.

Eveniment omagial, la 39 de ani de la Revolta muncitorilor din Brașov
A nins la munte. Sfaturi de la salvamontiști pentru turiști
Ştiri din Brașov 15 Noiembrie 2026, 12:49

A nins la munte. Sfaturi de la salvamontiști pentru turiști

Chiar dacă la altitudini mai joase condițiile par favorabile, în zonele înalte pot apărea porțiuni acoperite cu zăpadă,...

A nins la munte. Sfaturi de la salvamontiști pentru turiști
39 de ani de la Revolta Anticomunistă din 15 noiembrie 1987
Ştiri din Brașov 15 Noiembrie 2026, 12:44

39 de ani de la Revolta Anticomunistă din 15 noiembrie 1987

Se împlinesc 39 de ani de la Revolta Anticomunistă din 15 noiembrie 1987 sau „Ziua care nu se uită”, așa cum îi spun brașovenii.

39 de ani de la Revolta Anticomunistă din 15 noiembrie 1987
Bărbat arestat, după ce a tâlhărit o femeie noaptea, pe stradă
Ştiri din Brașov 14 Noiembrie 2026, 15:54

Bărbat arestat, după ce a tâlhărit o femeie noaptea, pe stradă

I-a furat telefonul mobil și geanta.

Bărbat arestat, după ce a tâlhărit o femeie noaptea, pe stradă
Crosul 15 Noiembrie: cel mai bun timp, sub 20 de minute
Ştiri din Brașov 14 Noiembrie 2026, 14:29

Crosul 15 Noiembrie: cel mai bun timp, sub 20 de minute

Evenimentul, ajuns la cea de-a 37-a ediție, a marcat cei 39 de ani care au trecut de la revolta anticomunistă a muncitorilor...

Crosul 15 Noiembrie: cel mai bun timp, sub 20 de minute
La Râșnov, au început pregătirile pentru FOTE 2027
Ştiri din Brașov 14 Noiembrie 2026, 13:39

La Râșnov, au început pregătirile pentru FOTE 2027

Odată cu debutul sezonului de iarnă, a fost demarată prima etapă a pregătirii trambulinei K90 din cadrul Bazei Olimpice...

La Râșnov, au început pregătirile pentru FOTE 2027
Transylvanian Food Market are loc în acest weekend, în Piața Sfântul Ioan
Ştiri din Brașov 14 Noiembrie 2026, 13:03

Transylvanian Food Market are loc în acest weekend, în Piața Sfântul Ioan

Ediția aduce în prim-plan producători locali, meșteșugari din Transilvania, dar și premii pentru public.

Transylvanian Food Market are loc în acest weekend, în Piața Sfântul Ioan
Ninsori în centrul țării
Ştiri din Brașov 14 Noiembrie 2026, 12:55

Ninsori în centrul țării

Circulație în condiții de iarnă pe DN1 și pe DN73 la Predeal, pe DN73 la Fundata, pe DN7C - Transfăgărășan, pe DN10 la Teliu...

Ninsori în centrul țării

Ştiri din Muzică

Voltaj a lansat piesa emoționantă „Orice zi, Crăciun”

Voltaj a lansat piesa emoționantă „Orice zi, Crăciun”

Voltaj a lansat piesa emoționantă „Orice zi, Crăciun”
Alternosfera ajunge la Brașov în decembrie pentru lansarea single-ului „Drumuri cu cruci”

Alternosfera ajunge la Brașov în decembrie pentru lansarea single-ului „Drumuri cu cruci”

Alternosfera ajunge la Brașov în decembrie pentru lansarea single-ului „Drumuri cu cruci”
Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026

Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026

Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026
U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial