Ascultă Radio România Brașov FM Live

A început amenajarea unei părți din corpul B al Spitalului Mârzescu

Săptămâna aceasta a început amenajarea unei părți din corpul B al Spitalului Mârzescu, unde se află Secția Clinică de Oncologie, dar într-o zonă în care nu se desfășoară actul medical.

A început amenajarea unei părți din corpul B al Spitalului Mârzescu
Foto: Facebook Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov

Articol de Camelia Vlad, 17 Februarie 2026, 15:46

Astfel, pacienții aflați în tratament nu sunt afectați, a precizat managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Dan Grigorescu. Lucrările, realizate de către angajați ai unității medicale și cu fonduri proprii, ar trebui să se încheie prin luna mai, a precizat managerul.

Practic, igienizarea a început pe „module” de câte două-trei spații medicale (saloane și grupuri sanitare, inclusiv unul dedicat pacienților cu handicap).

Dr. Dan Grigorescu: „Cu siguranță nu facem o lucrare precum cea propusă în proiectul tehnic al lui Metropolis, unde se spărgeau și niște ziduri, se măreau niște saloane, se făceau niște băi în fiecare salon. Era o chestie mai specială. Dar am zis că putem, cu forțe proprii, adică cu muncitorii noștri, o să cumpărăm noi niște vopsea lavabilă și tot ce trebuie. Pentru instalații sanitare, pentru instalații pur și simplu, să începem să facem acest lucru. De altfel, am fost în secția de oncologie pentru o discuție și pentru a demara lucrările și pentru a stabili cu ce începem”.

Reamintim că Secția Clinică de Oncologie din clădirea Mârzescu s-a aflat anul trecut pe agenda Fundației „Metropolis: spitale publice din bani privați”, care a strâns din donații peste 560.000 de euro pentru renovare și modernizare. S-a renunțat, însă, la proiect, după ce Consiliul Județean Brașov a anunțat că sunt inițiate demersuri pentru un proiect amplu de reabilitare, inclusiv la nivel de structură, pentru clădirea Mârzescu, de peste 12 milioane de euro, pentru care se caută surse de finanțare.

Citește și: Lucrări de modernizare pe strada Sforii

''Pași pentru sănătate''
Ştiri din Brașov 04 Octombrie 2026, 16:25

''Pași pentru sănătate''

Competiția persoanelor cu dizabilități și mobilitate redusă face parte din proiectul „Sănătate fără bariere” susținut de...

''Pași pentru sănătate''
Conflict total la Opera Brașov între management și  o parte dintre angajați
Ştiri din Brașov 04 Octombrie 2026, 11:16

Conflict total la Opera Brașov între management și o parte dintre angajați

Aplauze pentru „My Fair Lady” și banderole albe la brațele artiștilor

Conflict total la Opera Brașov între management și o parte dintre angajați
Slash, Myles Kennedy & The Conspirators vin la Rockstadt Fest 2027
Ştiri din Brașov 04 Octombrie 2026, 10:40

Slash, Myles Kennedy & The Conspirators vin la Rockstadt Fest 2027

Legendarul chitarist al celor de la Guns N' Roses este primul mare headliner confirmat pentru ediția din 2027

Slash, Myles Kennedy & The Conspirators vin la Rockstadt Fest 2027
Controale ample ale polițiștilor brașoveni pentru creșterea siguranței în trafic
Ştiri din Brașov 03 Octombrie 2026, 14:20

Controale ample ale polițiștilor brașoveni pentru creșterea siguranței în trafic

Peste 390 de sancțiuni și 14 permise reținute pentru viteză excesivă

Controale ample ale polițiștilor brașoveni pentru creșterea siguranței în trafic
PROTEST LA OPERA BRAŞOV
Ştiri din Brașov 03 Octombrie 2026, 10:47

PROTEST LA OPERA BRAŞOV

Grevă japoneză în timpul spectacolului 'My Fair Lady' împotriva abuzurilor manageriale

PROTEST LA OPERA BRAŞOV
Noaptea Albă a Galeriilor a debutat la Brașov cu expoziția „Junk” semnată de Florin Buta
Ştiri din Brașov 03 Octombrie 2026, 10:30

Noaptea Albă a Galeriilor a debutat la Brașov cu expoziția „Junk” semnată de Florin Buta

Expoziția-manifest este deschisă la Centrul Multicultural

Noaptea Albă a Galeriilor a debutat la Brașov cu expoziția „Junk” semnată de Florin Buta
Ediție de succes a Nocturnei Bibliotecilor la Brașov!
Ştiri din Brașov 03 Octombrie 2026, 10:18

Ediție de succes a Nocturnei Bibliotecilor la Brașov!

Concursuri inedite, ochelari virtuali și mii de zâmbete la ediția din 2026 a Nocturnei Bibliotecilor

Ediție de succes a Nocturnei Bibliotecilor la Brașov!
Zoo Brașov sărbătorește Ziua Mondială a Animalelor pe 4 octombrie. Programul activităților
Ştiri din Brașov 02 Octombrie 2026, 18:32

Zoo Brașov sărbătorește Ziua Mondială a Animalelor pe 4 octombrie. Programul activităților

Zoo Brașov marchează pe 4 octombrie Ziua Mondială a Animalelor și Ziua Internațională a Îngrijitorilor de Animale...

Zoo Brașov sărbătorește Ziua Mondială a Animalelor pe 4 octombrie. Programul activităților

Ştiri din Muzică

1 octombrie - Ziua internațională a muzicii

1 octombrie - Ziua internațională a muzicii

1 octombrie - Ziua internațională a muzicii
Celine Dion, apariție surpriză la deschiderea Săptămânii Modei de la Paris

Celine Dion, apariție surpriză la deschiderea Săptămânii Modei de la Paris

Celine Dion, apariție surpriză la deschiderea Săptămânii Modei de la Paris
Taylor Swift, cea mai premiată artistă din istoria premiilor MTV

Taylor Swift, cea mai premiată artistă din istoria premiilor MTV

Taylor Swift, cea mai premiată artistă din istoria premiilor MTV
Oasis a anunţat un nou turneu internaţional în 2027

Oasis a anunţat un nou turneu internaţional în 2027

Oasis a anunţat un nou turneu internaţional în 2027