Două accidente grave în județ. Un biciclist a murit
Un biciclist a murit, iar altul a ajuns la spital în stare gravă.
Articol de Anna-Martina Piukovici, 23 Iunie 2026, 10:56
Două accidente rutiere grave în care au fost implicați bicicliști au avut loc în ultimele ore la Brașov.
Primul eveniment a avut loc puțin după miezul nopții, pe DJ 131A, în afara localității Rupea Gară, pe un sector de drum fără iluminat public.
„Un bărbat de 54 de ani, din localitatea Rupea, care se deplasa pe bicicletă, pe direcția Homorod către Rupea Gară, fără ca bicicleta să fi fost echipată corespunzător cu dispozitive de iluminare și elemente fluorescent-reflectorizante, ar fi fost acroșat de un autobuz condus de un bărbat de 32 de ani, care circula în aceeași direcție de deplasare. În urma coliziunii, biciclistul a fost proiectat în afara părții carosabile, de unde a fost preluat și transportat la unitatea medicală, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov. Din nefericire, personalul medical a constatat decesul acestuia”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.
La câteva ore după, un alt biciclist a fost lovit de o mașină pe Varianta Ocolitoare a municipiului Brașov.
„Un bărbat de 33 de ani, din localitatea Feldioara, în timp ce conducea un autoturism pe banda nr. 1, din direcția Stupini către Sânpetru, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, în împrejurări ce urmează a fi lămurite, ceea ce a dus la acroșarea unui biciclist care circula pe aceeași bandă”.
Biciclistul, un bărbat de 47 de ani din Zărnești, a suferit răni grave și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale și investigații de specialitate.
Oamenii legii reamintesc că pentru deplasarea pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă, bicicliștii trebuie să se asigure că bicicleta este echipată corespunzător cu dispozitive de iluminare și elemente fluorescent-reflectorizante, iar vestimentația purtată trebuie să îi facă vizibili față de ceilalți participanți la trafic.
Șoferii au obligația de a asigura o distanță laterală de siguranță față de bicicliști în momentul efectuării depășirii, în funcție de tipul de drum pe care rulează, astfel încât să evite punerea în pericol a acestora.













