Altercație pe o stradă din Făgăraș: cinci bărbați au fost reținuți de polițiști
Cinci bărbați cu vârste între 18 și 40 de ani au fost reținuți după o altercație în Făgăraș. Polițiștii fac cercetări pentru lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Articol de Marian Stoica, 01 Octombrie 2026, 18:10
Cinci bărbați au fost reținuți de polițiști după o altercație care a avut loc, în seara de 30 septembrie, pe o stradă din municipiul Făgăraș. În urma conflictului, una dintre persoane ar fi spart geamul ușii de acces într-un magazin.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au fost sesizați în jurul orei 21:30 cu privire la faptul că mai multe persoane s-ar fi agresat reciproc pe o stradă din localitate.
La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de poliție, care au intervenit pentru a opri conflictul. Persoanele implicate au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Făgăraș pentru audieri și pentru stabilirea împrejurărilor în care a izbucnit altercația.
Conflict între două grupuri, la Făgăraș
Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent, conflictul ar fi izbucnit spontan între mai multe persoane și ar fi degenerat în acte de violență. Cele două grupuri implicate s-ar fi agresat reciproc.
În timpul altercației, una dintre persoanele aflate în exteriorul unui magazin ar fi spart geamul ușii de acces în unitatea comercială, fapt care a dus și la efectuarea de cercetări pentru infracțiunea de distrugere.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru „lovirea sau alte violențe”, „distrugere” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”.
Cinci persoane au fost reținute
În urma audierilor și pe baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de cinci persoane cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani.
Cei cinci bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale.













