Ascultă Radio România Brașov FM Live

Anul acesta, lumina Învierii va fi dusă către cei care o cer, la ușă

Lumina sfântă de la Ierusalim va ajunge și în acest an, în casele credincioșilor, în noaptea de Înviere.

Anul acesta, lumina Învierii va fi dusă către cei care o cer, la ușă
Sursa foto bucurestifm.ro

09 Aprilie 2020, 12:49

Lumina sfântă de la Ierusalim va ajunge și în acest an, în casele credincioșilor, în noaptea de Înviere. După un alt tipic, însă.

Aceasta va fi adusă în 18 aprilie, spre seară şi va fi distribuită delegaţiilor eparhiilor la Aeroportul Internaţional Otopeni, care vor purta mască şi mănuşi de protecţie şi vor respecta distanţa socială de 2 metri.

Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii. Voluntarii din parohii, purtând mască, mănuşi şi ecuson, vor primi Sfânta Lumină şi o vor distribui doar la casele credincioșilor care o solicită şi care o aşteaptă numai în fața locuinței, având în mână o candelă sau o lumânare.

Schimbări sunt și în ceea ce privește rânduiala din Săptămâna Mare.

Pelerinajul de Florii se suspendă, dar ramurile de salcie sau finic vor fi binecuvântate și distribuite credincioșilor care cer de către voluntari. Spovedania şi împărtășirea credincioşilor se pot săvârşi în continuare doar la domiciliu, cu măsuri speciale. Pâinea binecuvântată, numită „Paşti”, va fi sfinţită anul acesta în Joia Mare, în 16 aprilie, după Sfânta Liturghie, şi va fi ambalată igienic în pachete închise. În zilele de vineri şi sâmbătă, „Paştile” vor fi distribuite gratuit credincioşilor, în locuri special amenajate în afara lăcaşurilor de cult. Personalul deservent va purta mască şi mănuşi de protecţie.

În ceea ce privește slujba din noaptea Învierii, aceasta va începe, potrivit tipicului, în afara lăcaşului de cult, la ora 00.00, dar fără credincioși. La miezul nopții, în timp ce clopotele răsună la toate bisericile, credincioșii, cu candelele aprinse, pot ieşi la ferestre şi balcoane sau în curțile caselor lor, adresându-se unul către altul, de la distanța de 2 m, cu salutul pascal Hristos a înviat! și răspunsul Adevărat a înviat!, fără a deranja pe alţi vecini care nu doresc să participe la această sărbătoare.

În prima zi de Paşti, începând cu ora 06.00 dimineața, voluntarii din parohii vor putea oferi credincioşilor vârstnici şi bolnavi „Paştile”, precum şi pachete cu daruri alimentare de Paşti (ouă, cozonac, dulciuri etc.).

Tot în prima zi de Paşti, slujba Vecerniei sau „A doua Înviere”, se săvârşeşte în biserici, începând cu ora 12.00, dar fără participarea credincioşilor mireni.

Zilele Recoltei, la Brașov
Ştiri din Brașov 16 Septembrie 2026, 16:49

Zilele Recoltei, la Brașov

Piețele Brașovului sunt în sărbătoare! De joi și până duminică, în toate piețele din oraș au loc Zilele Recoltei.

Zilele Recoltei, la Brașov
Lucrări de decolmatare în Bartolomeu
Ştiri din Brașov 16 Septembrie 2026, 16:22

Lucrări de decolmatare în Bartolomeu

Primăria efectuează lucrări de decolmatare care să protejeze zonele din jurul Stadionului Tineretului și Sălii Polivalente în...

Lucrări de decolmatare în Bartolomeu
La volan, fără acte
Ştiri din Brașov 16 Septembrie 2026, 15:53

La volan, fără acte

O femeie de 45 de ani a fost depistată de polițiști în timp ce conducea o mașină cu numere roșii expirate.

La volan, fără acte
Brașov, gazda Congresului Societății Române de Neurochirurgie
Ştiri din Brașov 16 Septembrie 2026, 15:50

Brașov, gazda Congresului Societății Române de Neurochirurgie

Brașovul este gazda celui de-al 51-lea Congres al Societății Române de Neurochirurgie, în perioada în perioada 17-19...

Brașov, gazda Congresului Societății Române de Neurochirurgie
Expoziție multimedia interactivă la Filarmonica Brașov
Ştiri din Brașov 16 Septembrie 2026, 15:35

Expoziție multimedia interactivă la Filarmonica Brașov

Expoziția „Simfonia Timpului – Povestea Filarmonicii Brașov” poate fi vizitată din 22 septembrie la Sala Patria.

Expoziție multimedia interactivă la Filarmonica Brașov
Accident în Brașov, pe strada Stadionului
Ştiri din Brașov 16 Septembrie 2026, 15:15

Accident în Brașov, pe strada Stadionului

Un accident a avut loc în urmă cu puțin timp pe strada Stadionului din municipiul Brașov.

Accident în Brașov, pe strada Stadionului
Noi creșe, grădinițe și școli în Brașov
Ştiri din Brașov 16 Septembrie 2026, 14:50

Noi creșe, grădinițe și școli în Brașov

Una dintre cele mai importante investiții este complexul preșcolar de pe strada Ioan V. Socec, din Tractorul.

Noi creșe, grădinițe și școli în Brașov
Tronsonul de drum județean Șoarș – Bărcut - limită de județ Sibiu, modernizat cu fonduri nerambursabile prin programul Anghel Saligny
Ştiri din Brașov 16 Septembrie 2026, 14:33

Tronsonul de drum județean Șoarș – Bărcut - limită de județ Sibiu, modernizat cu fonduri nerambursabile prin programul Anghel Saligny

Cu lucrări avansate în proporție de peste 50%, proiectul de modernizare a drumului judeţean DJ 104D pe tronsonul Şoarş –...

Tronsonul de drum județean Șoarș – Bărcut - limită de județ Sibiu, modernizat cu fonduri nerambursabile prin programul Anghel Saligny

Ştiri din Muzică

Oasis a anunţat un nou turneu internaţional în 2027

Oasis a anunţat un nou turneu internaţional în 2027

Oasis a anunţat un nou turneu internaţional în 2027
Beyonce împlinește 45 de ani pe 4 septembrie

Beyonce împlinește 45 de ani pe 4 septembrie

Beyonce împlinește 45 de ani pe 4 septembrie
Miley Cyrus a lansat noul single „Bass Persuades”

Miley Cyrus a lansat noul single „Bass Persuades”

Miley Cyrus a lansat noul single „Bass Persuades”
Cântăreaţa de jazz Cassandra Wilson a murit, la 70 de ani

Cântăreaţa de jazz Cassandra Wilson a murit, la 70 de ani

Cântăreaţa de jazz Cassandra Wilson a murit, la 70 de ani