Ascultă Radio România Brașov FM Live

Bibliotecile din judeţul Braşov vor fi modernizate şi transformate în spaţii de educaţie digitală

Prima achiziţie din cadrul proiectului, cu o valoare estimată de 957.416,40 lei fără TVA, a fost lansată de Consiliul Judeţean zilele trecute şi vizează echipamentele IT și software necesare pentru 26 din cele 30 de biblioteci beneficiare.

Bibliotecile din judeţul Braşov vor fi modernizate şi transformate în spaţii de educaţie digitală
Foto: Facebook / Biblioteca Județeană George Barițiu Brașov

Articol de Marian Stoica, 28 Noiembrie 2024, 19:49

Prin intermediul proiectului „Crearea unei rețele de hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale în bibliotecile din Județul Brașov”, finanţat în cadrul PNRR pe componenta C7 – Transformare digitală, Consiliul Judeţean a accesat în acest an suma de 20.174.295,91 lei, cu ajutorul căreia Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” şi 29 de biblioteci municipale, orăşeneşti şi comunale vor fi digitalizate.

Practic, bibliotecile beneficiare urmează să fie modernizate, astfel încât să faciliteze activități creative şi educaţionale, precum formarea sau îmbunătăţirea competențelor digitale de bază ale comunităților cu acces limitat la tehnologie și ale grupurilor marginalizate, dar şi servicii publice digitale pentru firme, servicii de conectivitate digitală, securitate cibernetică etc..

Prima achiziţie din cadrul proiectului, cu o valoare estimată de 957.416,40 lei fără TVA, a fost lansată de Consiliul Judeţean zilele trecute şi vizează echipamentele IT și software necesare pentru 26 din cele 30 de biblioteci beneficiare, şi anume 20 de biblioteci rurale și 6 biblioteci orășenești.

Conform caietului de sarcini, achiziţia este structurată pe două loturi:

  1. Lotul 1 - Dotare cu echipamente IT și software pentru 20 de biblioteci rurale, cu o valoare estimată de 562.377 lei fără TVA;
  2. Lotul 2 - Dotare cu echipamente IT și software pentru 6 biblioteci orăşeneşti, cu o valoare estimată de 395.039,40 lei fără TVA.

Termenul-limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 28 ianuarie 2025.

În cadrul acestei achiziţii urmează să fie furnizate computere portabile, echipamente şi accesorii pentru computer, imprimante laser, rutere şi echipamente de reţea pentru următoarele instituţii beneficiare: Biblioteca Municipală Codlea, Biblioteca Municipală Făgăraș, Biblioteca Municipală Săcele, Biblioteca Orășenească Ghimbav, Biblioteca Orășenească Râșnov, Biblioteca Orășenească Rupea şi bibliotecile comunale din Apața, Bran, Budila, Cristian, Dumbrăvița, Feldioara, Hălchiu, Hârseni, Hoghiz, Homorod, Măieruş, Mândra, Moieciu, Ormeniș, Poiana Mărului, Racoș, Șinca, Voila, Vulcan şi viitoarea bibliotecă a comunei Părău.

Alte patru biblioteci, respectiv Biblioteca Județeană „George Barițiu” Braşov, cea din oraşul Victoria şi bibliotecile comunale din Vama Buzăului şi Drăguş vor deveni hub-uri digitale, urmând să beneficieze de investiţii majore atât în renovarea şi modernizarea sediilor, cât şi în echiparea cu aparatură informatică de ultimă generaţie.

Proiectul a fost iniţiat de administratorul public al judeţului Braşov, Szenner Zoltan, în perioada în care s-a aflat la conducerea CJ în calitate de vicepreşedinte şi s-a ocupat de coordonarea activităţii instituţiilor culturale.

„Acesta este doar primul pas al proiectului și cel mai mic din punct de vedere valoric, dar asta nu înseamnă că nu este important. În perioada când am lucrat la elaborarea proiectului, am vizitat majoritatea bibliotecilor rurale și am constatat că exista o nevoie foarte mare pentru modernizarea și dotarea lor cu tehnică de calcul. Mă bucur că în acest prim pas al proiectului vom putea dota cu echipamente IT și software toate bibliotecile care nu vor fi și renovate. Urmează celelalte etape, renovarea și echiparea în vederea transformării în hub digital a bibliotecilor din Victoria, Vama Buzăului și Drăguş, și sarcina cea mai grea, reabilitarea Centrului de Agrement de sub Tâmpa și transformarea acestuia într-un adevărat centru de agrement, polivalent, care pe lângă bibliotecă și hub digital va îngloba multiple facilități pentru copii și tineri”, a precizat Szenner Zoltan.

„Am început implementarea acestui proiect PNRR adresat atât Bibliotecii Judeţene «George Bariţiu», instituţie culturală reprezentativă aflată în subordinea noastră, cât şi bibliotecilor din judeţ pe care le administrează autorităţile publice locale. Prin implementarea proiectului, vrem să revigorăm viaţa socio-culturală şi educaţională a comunităţilor în mijlocul cărora acestea îşi desfăşoară activitatea. Bibliotecile, fie ele de interes judeţean, municipale, orăşeneşti sau comunale, trebuie să fie mai mult decât depozitarele unor colecţii de cărţi, periodice şi tipărituri. Ele trebuie să polarizeze atenţia şi interesul publicului de toate vârstele pentru activităţi creative, să devină centre de educaţie permanentă, spaţii vibrante în care oamenii să înveţe lucruri noi şi să deprindă competenţele necesare în societatea actuală, axată din ce în ce mai mult pe digitalizare. Sunt convins că acest proiect va contribui la dezvoltarea şi diversificarea profilului cultural al judeţului Braşov”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Valoarea totală a acestui contract finanţat prin PNRR, Componenta C7 – Transformare digitală, este de 20.174.295,91 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile PNRR ajunge la 15.131.073,86 lei, 4.792.459,40 lei reprezintă valoarea cofinanţării din bugetul local al Judeţului Braşov, iar 250.762,65 lei înseamnă cheltuieli neeligibile care vor fi asigurate tot din fondurile proprii ale autorităţii judeţene.

Crosul 15 Noiembrie vine cu restricții temporare de circulație
Ştiri din Brașov 12 Noiembrie 2026, 15:12

Crosul 15 Noiembrie vine cu restricții temporare de circulație

Desfășurarea Crosului 15 Noiembrie presupune instituirea unor restricții de circulație în mai multe zone ale municipiului...

Crosul 15 Noiembrie vine cu restricții temporare de circulație
Modificări în programul autobuzului metropolitan 320
Ştiri din Brașov 12 Noiembrie 2026, 15:03

Modificări în programul autobuzului metropolitan 320

Autobuzul metropolitan 320, între Gara Brașov și Feldioara/ Rotbav va avea o cursă tur-retur decalată, de luni, 16...

Modificări în programul autobuzului metropolitan 320
Bărbatul de 85 de ani dispărut din Poiana Mărului, găsit decedat
Ştiri din Brașov 12 Noiembrie 2026, 13:58

Bărbatul de 85 de ani dispărut din Poiana Mărului, găsit decedat

Bărbatul în vârstă de 85 de ani, căutat de polițiști după ce a dispărut de acasă în luna octombrie, a fost...

Bărbatul de 85 de ani dispărut din Poiana Mărului, găsit decedat
Campanii de testare gratuită a glicemiei la Brașov, cu ocazia Zilei mondiale de prevenire a diabetului
Ştiri din Brașov 12 Noiembrie 2026, 13:42

Campanii de testare gratuită a glicemiei la Brașov, cu ocazia Zilei mondiale de prevenire a diabetului

Ziua mondială de prevenire a diabetului este marcată în fiecare an în 14 noiembrie, însă toată luna este...

Campanii de testare gratuită a glicemiei la Brașov, cu ocazia Zilei mondiale de prevenire a diabetului
Literele de pe Tâmpa, iluminate în albastru de Ziua Mondială de Luptă împotriva Pneumoniei
Ştiri din Brașov 12 Noiembrie 2026, 13:18

Literele de pe Tâmpa, iluminate în albastru de Ziua Mondială de Luptă împotriva Pneumoniei

Brașovul se alătură unei campanii internaționale de conștientizare a pneumoniei, la care participă peste 40 de țări, cu 199...

Literele de pe Tâmpa, iluminate în albastru de Ziua Mondială de Luptă împotriva Pneumoniei
Transylvanian Food Market, în weekend, în Piața Sf. Ioan
Ştiri din Brașov 12 Noiembrie 2026, 13:12

Transylvanian Food Market, în weekend, în Piața Sf. Ioan

În acest sfârşit de săptămână în Piaţa Sfântul Ioan are loc are loc târgul Transylvanian...

Transylvanian Food Market, în weekend, în Piața Sf. Ioan
La Brașov sunt la mare căutare muncitorii din Asia!
Ştiri din Brașov 12 Noiembrie 2026, 13:06

La Brașov sunt la mare căutare muncitorii din Asia!

505 firme au solicitat aproape 5.200 de angajați străini în primele șase luni ale acestui an. Asta arată ultimele date...

La Brașov sunt la mare căutare muncitorii din Asia!
Compania Apa, licitație pentru stația de epurare a orașului
Ştiri din Brașov 12 Noiembrie 2026, 13:01

Compania Apa, licitație pentru stația de epurare a orașului

Un nou echipament tehnologic de tratare și procesare a nămolului va fi instalat la Stația de Epurare a apelor uzate din...

Compania Apa, licitație pentru stația de epurare a orașului

Ştiri din Muzică

Voltaj a lansat piesa emoționantă „Orice zi, Crăciun”

Voltaj a lansat piesa emoționantă „Orice zi, Crăciun”

Voltaj a lansat piesa emoționantă „Orice zi, Crăciun”
Alternosfera ajunge la Brașov în decembrie pentru lansarea single-ului „Drumuri cu cruci”

Alternosfera ajunge la Brașov în decembrie pentru lansarea single-ului „Drumuri cu cruci”

Alternosfera ajunge la Brașov în decembrie pentru lansarea single-ului „Drumuri cu cruci”
Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026

Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026

Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026
U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial