Ascultă Radio România Brașov FM Live

Calendarul pentru înscrierea pentru gradația de merit în învățământ, modificat. Dosarele se depun de luni

Calendarul desfășurării concursului pentru acordarea gradațiilor de merit " sesiunea 2020 a fost actualizat prin Ordin de ministrul Educaţiei, publicat în Monitorul Oficial.

Calendarul pentru înscrierea pentru gradația de merit în învățământ, modificat. Dosarele se depun de luni
Sursa foto arhivă

21 Mai 2020, 18:23

Calendarul desfășurării concursului pentru acordarea gradațiilor de merit – sesiunea 2020 a fost actualizat prin Ordin de ministrul Educaţiei, publicat în Monitorul Oficial.


Dosarele pot fi depuse de luni, 25 mai, potrivit documentului, până în data de 3 iunie. Dosarele trebuie să conțină documentele justificative privind activitatea candidatului respectiv, la secretariatul sau registratura inspectoratului școlar. Dosarele vor fi mai apoi analizate, până în 12 iunie, iar contestații pot fi făcute din 29 iunie până în 12 iulie. Contestațiile se pot transmite și prin e-mail, mai prevede noul ordin de ministru, la o adresă afișată în acelaşi timp cu lista cu punctajele acordate în urma evaluării de către inspectoratul școlar.


Până în 30 iulie, trebuie trimisă la Minister lista cu candidații care vor primi gradația de merit. Mai apoi, Ministerul va emite ordin pentru aprobarea listei. Gradația de merit se atribuie începând cu data de 1 septembrie 2020 și înseamnă, practic, un bonus de 15% din salariu, pe o perioadă de 5 ani.

Iniţial depunerea dosarelor se făcea între 25 şi 31 martie, dar procedura a fost amânată din cauza închiderii şcolilor.

Zilele Recoltei, la Brașov
Ştiri din Brașov 16 Septembrie 2026, 16:49

Zilele Recoltei, la Brașov

Piețele Brașovului sunt în sărbătoare! De joi și până duminică, în toate piețele din oraș au loc Zilele Recoltei.

Zilele Recoltei, la Brașov
Lucrări de decolmatare în Bartolomeu
Ştiri din Brașov 16 Septembrie 2026, 16:22

Lucrări de decolmatare în Bartolomeu

Primăria efectuează lucrări de decolmatare care să protejeze zonele din jurul Stadionului Tineretului și Sălii Polivalente în...

Lucrări de decolmatare în Bartolomeu
La volan, fără acte
Ştiri din Brașov 16 Septembrie 2026, 15:53

La volan, fără acte

O femeie de 45 de ani a fost depistată de polițiști în timp ce conducea o mașină cu numere roșii expirate.

La volan, fără acte
Brașov, gazda Congresului Societății Române de Neurochirurgie
Ştiri din Brașov 16 Septembrie 2026, 15:50

Brașov, gazda Congresului Societății Române de Neurochirurgie

Brașovul este gazda celui de-al 51-lea Congres al Societății Române de Neurochirurgie, în perioada în perioada 17-19...

Brașov, gazda Congresului Societății Române de Neurochirurgie
Expoziție multimedia interactivă la Filarmonica Brașov
Ştiri din Brașov 16 Septembrie 2026, 15:35

Expoziție multimedia interactivă la Filarmonica Brașov

Expoziția „Simfonia Timpului – Povestea Filarmonicii Brașov” poate fi vizitată din 22 septembrie la Sala Patria.

Expoziție multimedia interactivă la Filarmonica Brașov
Accident în Brașov, pe strada Stadionului
Ştiri din Brașov 16 Septembrie 2026, 15:15

Accident în Brașov, pe strada Stadionului

Un accident a avut loc în urmă cu puțin timp pe strada Stadionului din municipiul Brașov.

Accident în Brașov, pe strada Stadionului
Noi creșe, grădinițe și școli în Brașov
Ştiri din Brașov 16 Septembrie 2026, 14:50

Noi creșe, grădinițe și școli în Brașov

Una dintre cele mai importante investiții este complexul preșcolar de pe strada Ioan V. Socec, din Tractorul.

Noi creșe, grădinițe și școli în Brașov
Tronsonul de drum județean Șoarș – Bărcut - limită de județ Sibiu, modernizat cu fonduri nerambursabile prin programul Anghel Saligny
Ştiri din Brașov 16 Septembrie 2026, 14:33

Tronsonul de drum județean Șoarș – Bărcut - limită de județ Sibiu, modernizat cu fonduri nerambursabile prin programul Anghel Saligny

Cu lucrări avansate în proporție de peste 50%, proiectul de modernizare a drumului judeţean DJ 104D pe tronsonul Şoarş –...

Tronsonul de drum județean Șoarș – Bărcut - limită de județ Sibiu, modernizat cu fonduri nerambursabile prin programul Anghel Saligny

Ştiri din Muzică

Oasis a anunţat un nou turneu internaţional în 2027

Oasis a anunţat un nou turneu internaţional în 2027

Oasis a anunţat un nou turneu internaţional în 2027
Beyonce împlinește 45 de ani pe 4 septembrie

Beyonce împlinește 45 de ani pe 4 septembrie

Beyonce împlinește 45 de ani pe 4 septembrie
Miley Cyrus a lansat noul single „Bass Persuades”

Miley Cyrus a lansat noul single „Bass Persuades”

Miley Cyrus a lansat noul single „Bass Persuades”
Cântăreaţa de jazz Cassandra Wilson a murit, la 70 de ani

Cântăreaţa de jazz Cassandra Wilson a murit, la 70 de ani

Cântăreaţa de jazz Cassandra Wilson a murit, la 70 de ani