Centrul Istoric, transformat, treptat, în zonă pietonală
Imediat după accidentul din 11 august, de pe strada Mureșenilor, în urma căruia două persoane și-au pierdut viața și o alta a fost grav rănită, primarul George Scripcaru anunța modificări în ce privește traficul din zonă.
Articol de Sorin Ţîrcă, 12 Octombrie 2026, 15:15
Una dintre soluții era lărgirea trotuarelor, iar aceasta a fost testată pe strada Grigoraș Dinicu.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea: „Încercăm să extindem cât mai mult zona pietonală din centrul istoric și să facem mult mai prietenos centrul istoric pentru pietoni. Din păcate, avem acea zonă frumoasă Grigoraș Dinicu - Nicolae Bălcescu, dar trotoarele nu te invită să te plimbi pe acolo, erau foarte înguste. Am regândit întreaga zonă, deocamdată doar pentru partea de Grigoraș Dinicu, am lățit foarte mult trotoarul de pe partea dreaptă cum cobori spre Colegiul Unirea. Vom face o serie de amenajări acolo cu mobilier urban. Vom lăsa și câteva locuri de parcare. Ne gândim ca acea zonă să fie un sistem urci și cobori din mașină, adică să nu parcheze mașinile, dar în momentul când vrei să se dea cineva jos din mașină să nu încurci circulația”.
Proiectul va continua pe strada Nicolae Bălcescu. Acum, deși strada are două benzi, numai una este folosită de obicei, deoarece una din benzi este blocată mai tot timpul de mașini staționate. Sorin Toarcea spune că este vorba de un proiect de 20 de ani prin care Centrul Istoric să fie transformat în zonă pietonală, astfel încât localnicii și turiștii să se poată bucura de zona vechii Cetăți.
Citește și: Lucrări la Graft













