Conflict total la Opera Brașov între management și o parte dintre angajați
Aplauze pentru „My Fair Lady” și banderole albe la brațele artiștilor
Articol de Adina Chirvasă, 04 Octombrie 2026, 11:16
„My Fair Lady”, spectacol sold-out al Operei Brașov, a stat sub sub semnul grevei japoneze.
O parte dintre artiști și-au jucat rolurile, sâmbătă seara, cu banderole albe la mâini, în semn de protest față de atitudinea managerului interimar, Lucian Petrean. Conflictul dintre o parte a angajaților și manager a apărut încă din stagiunea trecută și s-a acutizat în această vară, atunci când, în mijlocul protestului, a fost chemat un echipaj de poliție care l-a escortat afară din Operă pe manager. Acum, protestatarii reclamă climatul de muncă foarte tensionat, în care unor angajați nu li se mai prelungesc contractele și sunt luate decizii nejustificate, spun aceștia.
Lider de sindicat Opera Brașov, Elena Barta:
’’Având în vedere că în orașul ăsta există liceu de muzică, facultate de muzică, școală de muzică, iar în instituția noastră avem și studiul de balet, cum să ajungi să distrugi cel mai mare bastion al acestui oraș?
Și, în afară de asta, dacă vă uitați în jur, sunt nouă județe care nu au operă. Cum să distrugi așa ceva? Atacând colectivul. Oameni care luau minimul pe economie – apropo de cei care spun că noi avem salariile prea mari. Sunt coriști care nu mai au un loc de muncă. Oameni buni în care s-a investit: s-a investit în costume, s-a investit în pregătirea lor.
Știți cât durează ca să refacem compartimentul balet, de exemplu? Încă vreo trei ani de zile vor trebui făcute repetiții până se omogenizează oamenii. Nu e ca la birouri, că mi-a plecat contabilul și aduc alt contabil.
Nu li s-au mai prelungit contractele pe niciun temei, pe niciun motiv, totul fiind nejustificat. Și, pe lângă asta, modul domnului manager de a discuta cu oamenii lasă foarte mult de dorit. Din această cauză, colegul nostru a ajuns la urgențe’’.
O altă decizie a managerului a fost schimbarea șefului de compartiment cor, Iulia Pârlea.
Șef compartiment cor, Opera Brașov, Iulia Pârlea:
’’Sunt angajată de 36 de ani aici. În ultimii 4 ani am fost șef al serviciului Cor, votată de majoritatea colegilor din cor, iar la discuția cu managerul mi s-a comunicat că ar vrea să pună pe altcineva pe postul meu.
Acum două săptămâni am fost total de acord și le-am comunicat colegilor mei această schimbare, însă marea majoritate a acestora au transmis că nu își doresc acest lucru. Este depus la secretariat și un referat făcut de dirijorul corului, însoțit de semnături, care reflectă această nemulțumire a angajaților față de acest lucru’’
La spectacolul de sâmbătă, o altă parte dintre artiști NU au purtat banderole albe la mâini.
În replică, managerul Lucian Petrean a afirmat că decizia de schimbare a șefului de compartiment cor a avut la bază „constatări privind organizarea programului, desfășurarea orelor de muncă, modul de funcționare a compartimentului și existența unor tensiuni persistente în interiorul corului, care nu au fost gestionate corespunzător și au afectat activitatea profesională a colectivului”. Cât despre acuzațiile privind abuzuri reclamate de o parte dintre angajați și climatul tensionat de muncă, managerul le respinge. În plus, acesta susține că protestul nu reprezintă voința întregului colectiv al Operei Brașov, unde sunt două sindicate, iar o parte dintre angajați nu sunt membri ai niciuneia dintre acestea. Punctul de vedere ne-a fost transmis DOAR în scris, iar pe site-ul nostru, radiobrașovfm.ro, poate fi citit integral.
Lucian-Marius Petrean Manager interimar Opera Brașov
I.Precizări preliminare
În urma comunicatului apărut în spațiul public în seara zilei de 2 octombrie 2026, intitulat „Protest la Opera Brașov” și semnat „Colectivul Operei Brașov”, conducerea instituției consideră necesar să facă următoarele precizări, pentru corecta informare a publicului. Apreciem faptul că angajații implicați în această acțiune au ales să nu întrerupă spectacolul „My Fair Lady”, respectând astfel publicul și desfășurarea reprezentației. Respectăm, de asemenea, dreptul fiecărui angajat la liberă exprimare, garantat de art. 30 din Constituția României. Acest drept nu poate însă justifica prezentarea unilaterală a unor situații și nici formularea unor acuzații grave, nesusținute de elemente concrete, cu atât mai mult cu cât art. 30 alin. (6) din Constituție interzice prejudicierea demnității, onoarei și imaginii altei persoane.
II. Schimbarea coordonării compartimentului Cor
La începutul acestei săptămâni, managerul Operei Brașov a avut o discuție cu șefa de atunci a compartimentului Cor, în cadrul căreia aceasta și-a exprimat acordul față de intenția managerului de a o înlocui din funcția de coordonare. Decizia nu a fost, așadar, una unilaterală. Ulterior, după ce această intenție a fost comunicată membrilor corului, conducerii i-a fost prezentată o listă de semnături prin care o parte dintre angajații compartimentului își exprimau dorința ca aceasta să rămână în funcție. Decizia nu a fost arbitrară. Ea a avut la bază constatări privind organizarea programului, desfășurarea orelor de muncă, modul de funcționare a compartimentului și existența unor tensiuni persistente în interiorul corului, care nu au fost gestionate corespunzător și au afectat activitatea profesională a colectivului. Numirea și schimbarea persoanelor care coordonează compartimentele instituției reprezintă o responsabilitate managerială. Managerul răspunde pentru organizarea activității, potrivit art. 40 alin. (1) lit. a) din Codul muncii și OUG nr. 189/2008, iar asemenea decizii nu se supun aprobării prin liste de semnături. Opera Brașov are artiști buni și valoroși, iar datoria conducerii este să le asigure un climat profesionist, echilibrat și organizat, în care să fie puși în valoare la adevăratul lor nivel.
III. Modul în care a fost declanșat protestul
Conducerea a luat act de opinia exprimată. O listă de semnături reprezintă însă exprimarea unei poziții, nu o negociere și nici un dialog prealabil organizării unei acțiuni de protest. Structura sindicală care a organizat protestul nu a formulat anterior nicio solicitare de negociere cu conducerea pe această temă. Protestul a fost comunicat conducerii printr-un e-mail transmis în intervalul orar 22:00–23:00, concomitent cu trimiterea comunicatului către presă, într-un moment în care activitatea instituției se încheiase și nu mai exista posibilitatea inițierii unui dialog instituțional. Un asemenea demers nu corespunde spiritului Legii dialogului social nr. 367/2022, care privilegiază consultarea și negocierea.
IV. Acuzațiile formulate
Conducerea Operei Brașov respinge categoric acuzațiile privind presupuse intimidări, amenințări și comportamente abuzive. Acestea nu sunt susținute de fapte concrete, iar orice afirmație de această natură trebuie formulată și verificată prin mijloacele instituționale prevăzute de lege. Conducerea înțelege că exigența unui stil managerial strict profesional poate fi percepută diferit de o parte dintre angajați. Unii dintre membrii grupului care a inițiat protestul s-au obișnuit, în perioada anterioară, cu un mod de conducere care le tolera abaterile de la disciplina muncii și se baza adesea pe relații de apropiere personală, inclusiv în afara cadrului profesional. Actuala conducere a ales o altă cale: o relație strict profesională cu toți angajații, fondată exclusiv pe lege, pe regulamentele interne și pe criterii egale pentru toți. Fermitatea în aplicarea regulilor nu înseamnă intimidare, iar respectarea legii nu poate fi prezentată drept comportament abuziv. În privința contractelor individuale de muncă încheiate pe durată determinată, încetarea acestora la expirarea termenului operează de drept, potrivit art. 56 alin. (1) lit. i) din Codul muncii. O asemenea situație nu poate fi prezentată, prin ea însăși, drept amenințare sau represalie. Comunicatul face referire și la starea de sănătate a dirijorului corului. Din respect pentru viața sa privată, ocrotită de art. 71 din Codul civil, conducerea se abține de la orice comentariu privind aspectele medicale și îi dorește multă sănătate. Nu putem accepta însă afirmația potrivit căreia starea sa de sănătate ar fi fost provocată de manager. O problemă de sănătate nu poate fi folosită pentru a formula acuzații împotriva unei persoane, în lipsa unor dovezi obiective. Conducerea își rezervă dreptul de a apăra demnitatea instituției și a managerului pe căile prevăzute de lege, inclusiv în temeiul art. 72 și art. 252–253 din Codul civil.
V. Reprezentativitatea protestului
Protestul nu reprezintă voința întregului colectiv al Operei Brașov. În cadrul instituției funcționează două organizații sindicale, iar o parte dintre angajați nu sunt membri ai niciuneia dintre acestea. Sindicatul Fair a comunicat conducerii că se delimitează de această acțiune și nu o susține. Din perspectiva conducerii, protestul exprimă în principal poziția unui grup restrâns de angajați, apropiat de fosta conducere și de modul de lucru tolerat în perioada anterioară, necorespunzător obligațiilor prevăzute de Codul muncii și de regulamentele interne. Corectarea acestor practici a început, iar nemulțumirile unui grup limitat de angajați nu pot fi prezentate drept poziția întregului colectiv.
VI. Procesul de reorganizare a instituției
În urma controalelor efectuate și a rapoartelor întocmite de Curtea de Conturi, Opera Brașov a fost nevoită să îndrepte numeroase nereguli constatate. În acest context, au fost făcute schimbări importante la nivelul personalului TESA, inclusiv în compartimentele de contabilitate, resurse umane și juridic. Noii coordonatori ai acestor compartimente lucrează alături de conducere la reașezarea și corectarea modului de funcționare a instituției. Acum a venit și momentul unor ajustări la nivelul personalului artistic.
VII. O echipă care susține direcția instituției
Alături de conducere lucrează noi colegi, precum domnul doctor în muzică Valentin Mureșan, șef al Serviciului Studii Muzicale, și doamna regizor Mihaela Panainte, împreună cu angajați cu vechime și experiență în Opera Brașov: doamna regizor Silvia Papadopoulos, doamna scenograf Rodica Garștea și domnul Andreas Munteanu, șef al Serviciului Scenă. Sunt oameni de o deosebită valoare profesională, cu sprijinul cărora se desfășoară spectacolele Operei Brașov. Împreună, angajați cu vechime și colegi noi, din colectivul artistic, tehnic și din personalul TESA, formează o echipă puternică, care susține direcția de organizare, legalitate, responsabilitate și profesionalism asumată de actuala conducere.
VIII. Deschiderea către dialog
Conducerea Operei Brașov nu dorește un conflict cu angajații și rămâne deschisă dialogului. Dialogul presupune însă disponibilitatea ambelor părți de a discuta direct, instituțional și cu bună-credință, înainte ca nemulțumirile să fie transformate într-un conflict public. Opera Brașov își va continua activitatea cu respect față de public, artiști și angajați, urmărind cu consecvență legalitatea, profesionalismul, disciplina instituțională și responsabilitatea față de banul public.
Lucian-Marius Petrean Manager interimar Opera Brașov













