Ascultă Radio România Brașov FM Live

„Cornul și laptele”, abia din aprilie

Programul „Cornul și laptele” ar putea ajunge și în școlile din municipiu abia din aprilie. 

„Cornul și laptele”, abia din aprilie
Foto: arhivă

Articol de Adina Chirvasă, 13 Martie 2025, 11:49

Asta însă dacă licitația pentru produse se va derula fără probleme.

„Primăria a scos la licitație achiziția pentru toate cele trei loturi de produse care le vom oferi copiilor brașoveni. Vorbim aici de produse lactate, produse de panificație și fructe. Termenul limită este 18 martie. După aceea, sperăm într-un timp foarte scurs să finalizăm și analiza propunerilor primite, să încheiem cât mai repede contractul, iar din aprilie să reușim să furnizăm aceste produse către elevii din unitățile de învățământ brașovene”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea.

Valoarea totală a contractului este de aproape 3,4 milioane lei, fără TVA. Programul pentru școli al României este gestionat de Primăria Brașov în școlile din municipiul reședință de județ din anul 2021. În niciun an până acum, elevii nu au primit produsele din prima zi de școală, așa cum, de altfel, prevede programul. În județ, acesta este gestionat de Consiliul Județean.

Citește și: Ziua Mondială a Teatrului va fi marcată și la Brașov

Peste 270 de utilaje și echipamente sunt pregătite pentru curățenia și deszăpezirea orașului | VIDEO
Ştiri din Brașov 02 Noiembrie 2026, 16:07

Peste 270 de utilaje și echipamente sunt pregătite pentru curățenia și deszăpezirea orașului | VIDEO

Primarul George Scripcaru a verificat astăzi echipamentele operatorului de salubrizare și deszăpezire pentru a se asigura că...

Peste 270 de utilaje și echipamente sunt pregătite pentru curățenia și deszăpezirea orașului | VIDEO
Accident cu 3 victime pe DN1, în zona Dridif! Trafic blocat
Ştiri din Brașov 02 Noiembrie 2026, 15:49

Accident cu 3 victime pe DN1, în zona Dridif! Trafic blocat

Traficul rutier este blocat pe DN1, în zona localității Dridif, în urma unui accident rutier în care au...

Accident cu 3 victime pe DN1, în zona Dridif! Trafic blocat
"Luna prematurității" la Maternitatea Brașov
Ştiri din Brașov 02 Noiembrie 2026, 15:31

"Luna prematurității" la Maternitatea Brașov

Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. I.A. Sbârcea” din Brașov sărbătorește în noiembrie...

"Luna prematurității" la Maternitatea Brașov
Peste 2.300 de șoferi testați de polițiștii brașoveni. Amenzi de 30.000 de lei
Ştiri din Brașov 02 Noiembrie 2026, 13:27

Peste 2.300 de șoferi testați de polițiștii brașoveni. Amenzi de 30.000 de lei

Amenzi în valoare de peste 30.000 de lei și 4 dosare penale deschise în cadrul unor acțiuni rutiere ample...

Peste 2.300 de șoferi testați de polițiștii brașoveni. Amenzi de 30.000 de lei
Consiliul Județean Brașov a aprobat Planul Operativ de Acțiune pe timpul iernii
Ştiri din Brașov 02 Noiembrie 2026, 11:46

Consiliul Județean Brașov a aprobat Planul Operativ de Acțiune pe timpul iernii

Administrația județeană pregăteşte asigurarea viabilităţii drumurilor din judeţul Braşov în sezonul rece 2026-2027.

Consiliul Județean Brașov a aprobat Planul Operativ de Acțiune pe timpul iernii
Fosta consilieră locală PSD Raluca Stancu, reținută pentru înșelăciune
Ştiri din Brașov 01 Noiembrie 2026, 09:51

Fosta consilieră locală PSD Raluca Stancu, reținută pentru înșelăciune

Partidul s-a delimitat de anchetă și a luat act de demisia acesteia din Consiliul Local Brașov

Fosta consilieră locală PSD Raluca Stancu, reținută pentru înșelăciune
Noile reguli de parcare la Brașov
Ştiri din Brașov 31 Octombrie 2026, 15:50

Noile reguli de parcare la Brașov

Roți blocate, tarife majorate și riscul ridicării mașinilor

Noile reguli de parcare la Brașov
Șofer reținut la Brașov după ce a încercat să mituiască polițiștii rutieri
Ştiri din Brașov 31 Octombrie 2026, 15:41

Șofer reținut la Brașov după ce a încercat să mituiască polițiștii rutieri

Pentru fapta sa, șoferul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani

Șofer reținut la Brașov după ce a încercat să mituiască polițiștii rutieri

Ştiri din Muzică

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial

„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București

Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa

Electric Castle va avea loc între 15 şi 18 iulie 2027