Dragobetele, sărbătoarea iubirii, la români

Românii celebreazã astãzi, Dragobetele, sãrbãtoarea iubirii, care marcheazã simbolic si începutul primãverii.

Ca şi Sfântul Valentin, din tradiţia occidentalã, sãrbãtorit cu zece zile înainte, Dragobetele este legat de renaşterea naturii, iar în lumea satului fetele şi bãieţii se întâlnesc si se sãrutã, pentru ca dragostea lor sã ţinã tot anul.
În tradiţia populară sărbătorii i se mai spune şi "cap de primăvară", pentru că marchează începutul unui nou anotimp, când natura renaşte, ursul iese din bârlog, păsările îşi caută perechea şi îşi fac cuiburi, iar omul trebuie să participe la bucuria naturii.

În unele legende populare, Dragobetele este numit şi Năvalnicul, un flăcău chipeş şi iubăreţ, care le făcea pe tinerele fete să îşi piardă minţile. Este considerat un zeu al dragostei şi al iubirii, precum Cupidon în mitologia romană sau Eros în cea greacă.

Unii etnologi spun că sărbătoarea îşi are rădăcinile în tradiţii dacice, alţii în obiceiuri slave. În lumea satului românesc, Dragobete era sărbătorit în preajma zilelor babei Dochia şi a echinocţiului de primăvară. Băieţii şi fetele se întâlneau şi petreceau, îşi promiteau să rămână împreună până la primăvara următoare sau se puneau la cale viitoarele căsătorii.

Ca şi altă dată, de Dragobete este şi ziua celor care se numesc Draga, Drăguţa, Dragoş sau Drăgan.