Finanțare pentru apicultorii din comunitățile din jurul Munților Făgăraș
Finanțare pentru apicultorii din comunitățile din jurul Munților Făgăraș!
Articol de Adina Chirvasă, 28 Octombrie 2026, 17:08
Fundația Conservation Carpathia și o companie privată vor oferi granturi pentru dezvoltarea apiculturii tradiționale și ecologice, de câte 4.000 de euro, pentru patru apicultori selectați dintre cei care se vor înscrie în program. Data limită de înscriere este 27 noiembrie și programul îi vizează pe cei din județele Argeș, Sibiu, Vâlcea, Dâmbovița și Brașov, care au între 80 și 150 de familii de albine, înregistrate conform legislației. Este necesară și o cofinanțare de minimum 15% din valoarea eligibilă a proiectului.
Director Relații cu Comunitățile în cadrul Fundației Conservation Carpathia, István Szabó: „Programul lansat pentru apicultorii din zona munților Făgăraș vizează dezvoltarea acelor activități care sunt direct legate de Munții Făgăraș și de biodiversitatea din zona Munților Făgăraș. Încurajăm acei apicultori să aplice, care fac pastoral sau își propun să meargă cu stupină în zona Munților Făgăraș pentru a o produce o miere bazată pe flora din zona Munților Făgăraș. Vom susține patru apicultori în programul de finanțare descris pe site-ul Fundației Conservation Carpathia. Se pune accent și pe componenta de certificare ecologică a acestor tipuri de activități. Ne așteptăm ca patru apicultori, până în iunie anul viitor, să participe și să-și dezvolte activitatea economică bazată pe apicultură”.
Printre investițiile care pot primi sprijin financiar se numără instalarea sistemelor fotovoltaice, achiziția de cântare electronice, senzori de temperatură și garduri electrice, precum și cumpărarea sau repararea stupilor ori acoperirea cheltuielilor de deplasare în pastoral (transhumanță apicolă) în zona Munților Făgăraș. Programul acoperă, de asemenea, cheltuieli pentru certificarea ecologică, achiziția ambalajelor din sticlă, acțiuni de marketing și promovare, dezvoltarea unor activități educaționale despre stupină. Perioada de implementare va fi de cel mult șase luni, cu termen de finalizare la 30 iunie 2027.
Citește și: O parcare devine zonă verde în Ghimbav













