Ascultă Radio România Brașov FM Live

Medicul din Brașov acuzat că lua mită a fost arestat!

În cauză se efectuează cercetări pentru infracțiunile de dare și luare de mită.

Medicul din Brașov acuzat că lua mită a fost arestat!

Articol de Nucu Jalea, 24 Iulie 2024, 20:47

În această dimineață, ofițeri de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au realizat prinderea în flagrant a unei persoane, medic la un spital din municipiul Brașov, după ce a primit de la un pacient suma de 200 de lei cu titlu de mită pentru îndeplinirea unui act medical aflat în atribuțiile sale de serviciu.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de dare de mită și luare de mită față de două cadre medicale asupra cărora există suspiciunea că le-au fost remise sume de bani sau alte bunuri pentru îndeplinirea actului medical.

UPDATE 24 iulie, ora 20.30 - instanța a admis propunerea de arestare preventivă a procurorilor. Așadar, medicul brașovean acuzat că lua mită va ajunge după gratii pentru următoarele 30 de zile.

În vederea documentării probatoriului din cadrul dosarului penal întocmit, procurorul de caz a delegat, în continuare, polițiștii DGA – Serviciile Județene Anticorupție Covasna, Brașov și Harghita, să efectueze 5 percheziții domiciliare, dintre care 3 la spitalul la care este angajat medicul și 2 la locuințele unor persoane fără calitate specială de pe raza localității Sânpetru, din județul Brașov.

UPDATE 21.30 - Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov anunță că medicul a fost reținut pentru 24 de ore. Este acuzat, până acum, de 10 fapte de luare de mită.

UPDATE 22.00 - În aceeaşi cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare şi luare de mită faţă de încă un cadru medical, în legătură cu care există suspiciunea că ar fi primit sume de bani sau alte bunuri pentru îndeplinirea actului medical.

Citește și: Marș festiv al ambulanțelor, duminică, la Brașov

Direcția Fiscală Brașov anunță modernizarea serviciilor online
Ştiri din Brașov 04 Noiembrie 2026, 16:24

Direcția Fiscală Brașov anunță modernizarea serviciilor online

Platforma de taxe și impozite va fi indisponibilă în perioada 6–9 noiembrie.

Direcția Fiscală Brașov anunță modernizarea serviciilor online
Aproape 70 de șefi de promoție au ales Universitatea Transilvania
Ştiri din Brașov 04 Noiembrie 2026, 16:11

Aproape 70 de șefi de promoție au ales Universitatea Transilvania

Astăzi, aceștia au primit recompensele din programul inițiat de instituția de învățământ superior cu mai bine de...

Aproape 70 de șefi de promoție au ales Universitatea Transilvania
Reprezentanții Salvamont Brașov au fost prezenți la Forumul European al Protecției Civile de la Bruxelles
Ştiri din Brașov 04 Noiembrie 2026, 15:50

Reprezentanții Salvamont Brașov au fost prezenți la Forumul European al Protecției Civile de la Bruxelles

În aceste zile, Salvamont România participă la cea de-a IX-a ediție a evenimentului care marchează 25 de ani de...

Reprezentanții Salvamont Brașov au fost prezenți la Forumul European al Protecției Civile de la Bruxelles
Regulament nou pentru parcările de reședință. Brașovenii sunt chemați să-și actualizeze datele
Ştiri din Brașov 04 Noiembrie 2026, 15:36

Regulament nou pentru parcările de reședință. Brașovenii sunt chemați să-și actualizeze datele

Brașovenii care dețin un loc de parcare de reședință sunt așteptați să trimită documentele doveditoare către Primărie,...

Regulament nou pentru parcările de reședință. Brașovenii sunt chemați să-și actualizeze datele
Trafic de cocaină în Brașov: un kilogram de droguri ascuns în tablouri și table de șah | VIDEO
Ştiri din Brașov 04 Noiembrie 2026, 15:28

Trafic de cocaină în Brașov: un kilogram de droguri ascuns în tablouri și table de șah | VIDEO

Peste un kilogram de cocaină și comprimate ecstasy, descoperite în Brașov. Drogurile erau ascunse în tablouri și table de...

Trafic de cocaină în Brașov: un kilogram de droguri ascuns în tablouri și table de șah | VIDEO
4 percheziții domiciliare în Brașov: polițiștii au descoperit arme deținute ilegal | VIDEO
Ştiri din Brașov 04 Noiembrie 2026, 15:15

4 percheziții domiciliare în Brașov: polițiștii au descoperit arme deținute ilegal | VIDEO

Percheziții în Brașov, Codlea și Cristian: 4 arme de foc și peste 2.400 de proiectile, ridicate de polițiști.

4 percheziții domiciliare în Brașov: polițiștii au descoperit arme deținute ilegal | VIDEO
Dialogul Terapiilor
Ştiri din Brașov 04 Noiembrie 2026, 13:47

Dialogul Terapiilor

De joi până sâmbătă, Brașovul va găzdui a cincea ediție a evenimentului Dialogul Terapiilor, dedicat copiilor cu nevoi speciale.

Dialogul Terapiilor
Percheziții la un dezvoltator imobiliar
Ştiri din Brașov 04 Noiembrie 2026, 13:42

Percheziții la un dezvoltator imobiliar

Polițiștii brașoveni au descins la 9 adrese în această dimineață.

Percheziții la un dezvoltator imobiliar

Ştiri din Muzică

Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026

Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026

Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026
U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial
„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București

„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București

„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București
Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa

Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa

Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa